Verișoarele Maiei Sandu au rămas fără loc de muncă. După ce Anastasia Țaburceanu și-a dat demisia, și sora acesteia, Tatiana Batin, care lucra în Parlament în cabinetul președintelui Igor Grosu de aproximativ patru ani, și-a depus la rândul ei demisia de onoare. Speakerul Parlamentului a anunțat că aceasta a luat decizia în contextul scandalului surorii de la MoldATSA.
IGOR GROSU, președintele Parlamentului
– După revenirea mea din vizita oficială din Cehia, dumneaei a venit la prima oră și și-a depus demisia, Eu am acceptat-o. A fost o demisie de onoare legată de incidentul surorii de la MoldATSA.
– Când ați angajat-o știați că este verișoara doamnei Maiei Sandu?
– Știam, noi în timp ne-am rodat, ne-am cunoscut în activitate politică.
Demisia unei alte verișoare de-a lui Sandu vine pe fondul unor informații scandaloase despre soțul său. Constantin Batin conduce de peste doi ani Zona Economică Liberă „Expo-Business-Chișinău”. Potrivit unei investigații realizate de tv8, Constantin Batin a făcut schimb de companii cu un om de afaceri leton, Marks Blats. În momentul tranzacției, Blats se afla sub sancțiunile Statelor Unite, ca parte dintr-o rețea care a furnizat tehnologii avansate armatei ruse după declanșarea invaziei pe scară largă în Ucraina.
Ulterior, acesta a ajuns și sub sancțiunile UE, ale Marii Britanii, Letoniei și Ucrainei, pentru aceleași acuzații. Jurnaliștii au aflat, de asemenea, că Batin și Blats au lucrat împreună în cadrul mai multor companii, iar Batin a efectuat tranzacții cu companii controlate de Marks Blats. Soțul verișoarei Sandu, comentând aceste fapte, a declarat că nu știa despre sancțiunile impuse împotriva lui Blats. Referindu-se la demisia Tatianei Batin, Igor Grosu nu a comentatinvestigația.
Maia Sandu, la rândul ei, a declarat că soțul verișoarei sale a obținut funcția în urma unui concurs și are aceleași drepturi ca orice alt cetățean. Referitor la parteneriatul său cu omul de afaceri sancționat, Sandu a răspuns că nu este treaba ei și nu e un caz pe care poate să îl explice.
Menționăm că președintele Partidului Național Moldovenesc, care a făcut declarații despre verisoara șefei statului, Anastasia Țaburceanu, ce ar avea un salariu de 120 de mii de lei la MoldATSA, a prezentat o listă cu mai multe persoane apropiate de președinte despre care susține că ar ocupa funcții importante în instituții publice. Pe lângă Anastasia Taburceanu, acesta a menționat-o și pe Tatiana Batin, dar și soțul acesteia care ar fi trecut un concurs la Ministerul Economiei și ar activa la Zona Economică Liberă Chișinău.
De asemenea, potrivit politicianului, la întreprinderea de stat care furnizează curent electric în nordul țării a fost angajată peste noapte, soția unui verișor al Maiei Sandu, Liliana Sandu, care, potrivit lui Galbur, însă nu ar avea studii în domeniul în care a fost pusă în funcție.
Amintim că subiectul rudelor Maiei Sandu a apărut după publicarea unei investigații despre directorul MoldATSA care ar fi avansat în funcție în baza unui CV cu date false. Ulterior, liderul PNL a declarat că în cadrul instituției activează Anastasia Taburceanu, verișoara președintelui Maia Sandu. Potrivit informațiilor apărute în investigația RISE, aceasta era comunicator cu un salariu de 120 000 de lei pe lună. Taburceanu a demisonat.
Amintim că, Dragoș Galbur , a depus o plângere penală în privința lui Taburceanu la Procuratura Generală referitoare la remunerațiile, sporurile și suplimentele salariale încasate de aceasta în perioada în care a lucrat la MoldATSA. Verișoara Maiei Sandu a declarat pentru jurnaliști că primește un salariu de aproape 26 de mii de lei, dar a refuzat să spună de ce adaosuri a mai beneficiat. Potrivit acesteia, contractul de muncă îi permitea să activeze de la distanță, iar după declanșarea scandalului a anunțat că și-a depus demisia și că va restitui o parte din bani.





