Partidul Acțiune și Solidaritate pierde încă un proces în judecată, inițiat de fosta membră Olesea Stamate. Aceasta a obținut câștig de cauză în dosarul privind excluderea sa din partid. Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a decis că ea a fost dată afară cu încălcarea statutului formațiunii politice și a procedurilor interne.
Potrivit deciziei, au fost ignorate regulile stabilite de partid, iar procedura nu ar fi respectat normele elementare de legalitate internă.
Astfel că, instanța a dispus restabilirea Olesei Stamate în calitate de membru al PAS, obligând formațiunea să actualizeze evidențele interne și registrele relevante pentru a înlătura efectele hotărârii anulate. De asemenea, PAS va trebui să achite reclamantei cheltuieli de judecată în valoare de 400 de lei. Hotărârea poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel în termen de 30 de zile de la pronunțare.
Într-o postare pe Facebook, Stamate a scris că acest caz este despre respectarea statului de drept, a procedurilor și a principiilor democratice în interiorul unui partid care pretinde că promovează aceste valori la nivel național.
”Pentru mine, această acțiune nu a avut scopul de a reveni în PAS. Nu intenționez să revin în formațiune. (…) Instanța a demonstrat că adevărul a fost de partea mea, iar legea a fost încălcată de cei care au decis excluderea mea. În politică, la fel ca în justiție, regulile trebuie respectate. Nimeni nu este mai presus de lege, nici măcar cei care dețin puterea”, a conchis Stamate.
Într-o declarație pentru CANAL5, fostul deputat PAS Olesea Stamate ne-a spus că a mers în instanță pentru a apăra adevărul și legea.
OLESEA STAMATE, fost deputat PAS
Ceea ce trebuia de demonstrat de fapt. S-a făcut dreptate în acest caz. Eu am spus din start că decizia a fost una ilegală ceea ce a fost demonstrat prin decizia de astăzi a instanței de judecată. Mai mult decât atât nu vreau să comentez. Vă mulțumesc.
de cealaltă parte, purtătoarea de cuvânt a PAS, Adriana Vlas ne-a spus că partidul va contesta la Curtea de Apel decizia primei instanțe.
Amintim că, Olesea Stamate a fost exclusă din Partidul Acțiune și Solidaritate în aprilie 2025, după scandalul legat de modificările aduse Legii amnistiei urmare a cărora mai mulți criminali periculoși au fost eliberați din detenția pe viață. Deputații PAS, deși au votat pentru amnistie, au acuzat-o doar pe Stamate că ar fi operat schimbările cu rea-voință. Stamate a respins acuzațiile și a susținut că toate acțiunile sale au fost legale, iar problema ar fi ținut de modul în care legea a fost aplicată de instituțiile responsabile.
În luna mai, PAS a mai pierdut un proces în fața Olesei Stamate privind apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale.
Partidul Acțiune și Solidaritate a fost obligat de Instanță să dezmintă public informațiile considerate defăimătoare la adresa fostei deputate, să șteargă o postare publicată pe Facebook și să-i prezinte scuze publice. Instanța a stabilit că afirmațiile privind existența unei „scheme puse la punct”, a unui „abuz de încredere” și a unor acțiuni „deliberate” nu sunt susținute de probe și nu reflectă realitatea juridică sau faptele concrete. Vicepreședintele PAS Radu Marian a declarat atunci că, partidul va examina hotărârea și, cel mai probabil, o va contesta.





