Sectorul public din Republica Moldova a ajuns supradimensionat, iar statul cheltuie tot mai mult pentru salarii și pensii, în timp ce infrastructura, educația și securitatea energetică rămân fără investiții suficiente. Avertismentul vine din partea economistului superior al Reprezentanței World Bank la Chișinău, Sanja Madzarevic.
Potrivit expertului, aproximativ 25% dintre angajații din Republica Moldova lucrează în sectorul public — un procent considerat excesiv chiar și pentru statele mici. Cu alte cuvinte, unul din patru angajați este plătit din bani publici, iar presiunea asupra bugetului continuă să crească.
SANJA MARZAREVIC, economistului superior al Reprezentanței World Bank la Chișinău
Eu cred că este spațiu pentru raționalizare și un domeniu, unde Guvernul poate lucra reforma APL care ar putea fi un aspect, dar cred că sunt și alte domenii unde cifra lucrătorilor în sectorul public…este pur și simplu prea mare și digitalizarea poate ajuta la îmbunătățirea proceselor, va fi mai puțin costisitor și se simplifică și lucru manual.
Oficialul atrage atenția că structura actuală a cheltuielilor bugetare devine tot mai periculoasă pentru economia țării. O mare parte din bani merge către pensii și salarii, în timp ce investițiile capabile să dezvolte economia sunt împinse pe plan secund. Experții susțin că problema riscă să se agraveze în următorii ani din cauza îmbătrânirii populației și a creșterii cheltuielilor sociale.
SANJA MARZAREVIC, economistului superior al Reprezentanței World Bank la Chișinău
Structura bugetară este o îngrijoarea. Cota pensiilor și salariilor este destul de mare și nu permite cheltuieli productive pentru educație, pentru infrastructură , pentru energetică, suport pentru sectorul privat. Acestea sunt tipurile de cheltuieli pe care noi vrem să le vedem mai mari în bugetul vostru. Voi trebuie să mobilizați venituri suplimentare pentru că economia dvs. îmbătrânește și aveți cheltuieli de pensii, pentru că veți avea o cotă mai mare de populație în etate.
Sanja Madzarevic avertizează că fără reforme reale statul va avea tot mai puține resurse pentru proiecte esențiale. Bugetul public ar putea deveni și mai împovărat, iar capacitatea statului de a investi în dezvoltare — și mai redusă. În timp ce autoritățile continuă să vorbească despre modernizare și reforme, experții internaționali transmit că actualul model bugetar consumă tot mai multe resurse pentru întreținerea aparatului public și tot mai puține pentru viitorul economic al țării. Avertismentul World Bank vine într-un context economic deja tensionat, marcat de inflație, nemulțumiri sociale și presiuni tot mai mari asupra bugetului de stat.
Anterior, în campaniile electorale, atât președintele Maia Sandu cât și Partidul Acțiune și Solidaritate au vorbit despre reducerea birocrației, eficientizarea instituțiilor statului și reorganizarea unor agenții și structuri administrative. Reprezentanții puterii au vorbit despre optimizarea aparatului de stat, digitalizarea serviciilor, reducerea cheltuielilor administrative, reforma administrației publice locale, amalgamarea primăriilor mici și restructurarea instituțiilor. În același timp, criticii guvernării afirmă că numărul funcționarilor și structurilor administrative nu s-a redus semnificativ, iar în unele instituții chiar a crescut.
De exemplu, deputatul PDCM Ion Chicu a declarat că în ultimii ani efectivele unor instituții centrale au crescut, inclusiv la Cancelaria de Stat și ministere. Mai mult, a fost creat separat Ministerul Energiei, după ce anterior domeniul energetic era inclus în alte structuri guvernamentale. Totodată, au fost reorganizate competențele între ministere și agenții. Au apărut noi subdiviziuni și funcții în instituțiile centrale.
Guvernarea a argumentat aceste schimbări prin necesitateagestionării crizei energetice, accelerării integrării europene, reformării administrației, și adaptării instituțiilor la noile priorități. Criticii însă afirmă că, în paralel cu discursul despre reducerea aparatului birocratic, cheltuielile administrative și numărul funcționarilor au rămas ridicate sau chiar au crescut în anumite domenii. Am încercat să aflăm de la Cancelaria de stat și de la Guvern despre numărul de angajați din instituțiile publice, dar dacă vor exista reorganizări, dar, în mod tradițional, responsabilii de acolo nu ne-au răspuns la telefon.





