Pe 26 mai, Consiliul Superior al Magistraturii urma să examineze raportul de evaluare externă în privința judecătoarei Angela Catană. Cu o zi înainte, pe 25 mai, magistrata practic și-a luat rămas bun de la colegi, anunțând că se retrage din justiție, anticipând decizia care urma să fie luată în baza raportului negativ al Comisiei de vetting.
Judecătoarea s-a referit la modul în care, în cadrul evaluării externe, ar fi fost analizate veniturile și cheltuielile familiei sale, inclusiv prin dublarea unor cheltuieli, includerea unor sume și excluderea unor venituri din calcule, astfel încât să rezulte solduri negative.
ANGELA CATANĂ, judecător
Eu vreau să vă doresc tuturor să aveți parte de o justiție echitabilă, să atingeți scopul procesului penal – adevărul și cred că în ședința de astăzi, după 30 de ani de activitate o să dezbrac roba de judecător pentru ultima dată.
Vreau să declar că în perioada de evaluare, eu și familia mea am declarat venituri de 28 de milioane de lei ce constituie echivalentul la un milion 300 de mii de eur, dintre care noi am plătit impozite la stat de circa 50 de milioane de lei. Eu nu cred că în Republica Moldova există o familie de judecători, care ar fi adus așa un aport statului în așa mărime.
Atunci, în presă s-a presupus că evaluarea negativă a judecătoarei, pe care aceasta o anticipează, ar putea avea legătură cu achitările pronunțate anterior de Angela Catană în dosare în care au fost vizați Vlad Filat și Alexandr Stoianoglo, dar și în contextul în care dosarul fostului guvernator al BNM, Dorin Drăguțanu, care este vizat în dosarul fraudei bancare, se apropie de final, iar judecătoarea face parte din completul care examinează cauza.
Presa scrie că o eventuală destituire a magistratei ar putea duce la amânarea examinării dosarului pentru o perioadă nedeterminată. Situația ridică semne de întrebare și în condițiile în care Dorin Drăguțanu și premierul Dorin Recean, considerat un apropiat al Maiei Sandu, ar fi prieteni, așa cum se vehiculează în online.
Într-un interviu pentru CANAL 5, fostul premier și lider al PLDM, Vlad Filat, a comentat decizia Angelei Catană de a pleca din magistratură, menționând că aceasta ar fi o decizie proprie a judecătoarei. Totodată, Vlad Filat susține că evaluarea externă ar fi devenit un mecanism de presiune și control politic asupra justiției, nu doar o verificare a integrității judecătorilor. El afirmă că din sistem ar fi înlăturați magistrații incomozi actualei guvernări și a precizat că dosarul său a fost examinat de un complet format din trei judecători din care făcea parte și Canată și nu de însăși aceasta.
, VLAD FILAT, fost premier, liderul PLDM
Aici nu este vorba de o încercare de a stabili integritatea financiară sau profesională a judecătorilor, dar din păcate avem în RM un instrument la îndemâna președintei în mod special și a guvernării în întregime preluarea totală și control politic în justiție. În rezultat avem o realiniere de judecători cu experiență, judecători cu poziție, nu doar pur profesională.
Aduc aminte că dincolo de anumite decizii pe care le-a luat doamna Catană, dânsa are și un dosar câștigat la CEDO legat de presiunile exercitate împotriva dânseia. Ceea ce ține de participarea dânseia în examinarea dosarului finalizat pe mine, trebuie să fac o precizare că acel dosar a fost examinat de un complet de judecată format din tre judecători și nicidecum de un judecător sau o judecătoare.
Întrebat dacă relația dintre Dorin Recean și Dorin Drăguțanu ar putea avea legătură cu dosarul fostului guvernator BNM, Vlad Filat a declarat că cei doi ar fi „nu doar prieteni, ci foarte apropiați”, lucru care, potrivit lui, ar fi cunoscut public. Fostul premier susține că este posibil ca această apropiere să fie unul dintre motivele unor decizii luate în raport cu anumiți judecători, inclusiv în contextul evaluării Angelei Catană, însă a precizat că aceasta este doar interpretarea sa. Totodată, Filat afirmă că nu poate califica direct deciziile luate până acum, dar consideră că eventuala înlăturare a magistratei din completul care examinează dosarul Drăguțanu ridică semne de întrebare.
VLAD FILAT, fost premier, liderul PLDM
Faptul că Dorin Recean cu Dorin Drăguțanu sunt nu doar prieteni, sunt foarte apropiați este un fapt cunoscut de toată lumea. Posibil să fie și acesta un motiv, dar încă odată, eu rămân la interpetarea mea că e posibil.
Ce ține de tergiversare, conform noilor prevederi legale, schimbarea unui judecător în cadrul unui complet de judecată nu duce la reluarea procedurilor, aceasta ar însemna că dacă doamna Catană până la urmă pleacă din sistem, va fi în acest sens o decizie a CSM-ului, va fi înlocuită cu un nou judecător și procesul va continua.
Întrebarea probabilă este că acest proces deja durează mult prea mult comparativ cu alte dosare care sunt examinate cu viteza luminii. Aici nu o să dau alt caz, decât cazul Bașcanului Găgăuziei, Eugenia Guțul. Deci în prima instanță s-au mișcat cu viteza sunetului, iar în Apel vedem că este probabilitatea să aibă loc această tergiversare din punctul meu de vedere, inexplicabilă.
Am solicitat o reacție de la CSM cu privire la declarațiile de mai sus, însă nimeni nu ne-a răspuns la apeluri. Nimeni nu ne-a răspuns la apeluri nici la serviciul de presă al Președinției. Anterior PAS și Maia Sandu declarau că nu se amestecă în actul justiției.
L-am telefonat și pe Dorin Recean pentru un comentariu, însă nu a răspuns apelurilor. Nu am reușit să luăm legătura nici nu Dorin Drăguțanu. Între timp, în dimineața zilei de 26 mai s-a aflat că Consiliul Superior al Magistraturii a amânat examinarea raportului vetting în privința judecătoarei Angela Catană. Potrivit membrei CSM Aliona Miron, Catană a depus trei cereri de amânare și nu s-a prezentat la ședința de astăzi. Decizia de amânare a fost susținută de membrii Consiliului, după analiza cererilor depuse de magistrată, iar subiectul va fi discutat la o altă ședință.
ALIONA MIRON, membră CSM
Prima cerere, motivul este indicat faptul că este un volum foarte mare de informații și acest lucru este adevărat, chiar și însăși raportul are foarte multe informații de 60 și ceva de pagini. A doua cerere, este necesitatea de a-și angaja un avocat că nu a reușit și încă o cerere prin care invocă faptul că pe data de 25 mai a fost internată în spital și nu se poate prezenta doamna Catana astăzi.
Бета: Amintim că, Angela Catană a câștigat anterior la CEDO o cauză legată de sancțiunile disciplinare aplicate în perioada guvernării Partidului Democrat, condus de Vladimir Plahotniuc, dosar prezentat în spațiul public drept unul privind presiunile exercitate asupra magistratei. Pentru asta, statul a fost obligat să-i achite 3.600 de euro prejudiciu moral și 1.355 de euro pentru costuri și cheltuieli, adică aproape 5.000 de euro în total.





