Scandal și tensiuni în Parlament. Deputații opoziției au blocat tribuna centrală în semn de protest, după ce președintele Legislativului, Igor Grosu, l-a sancționat pe deputatul partidului Democrația Acasă, Alexandr Verșinin cu interdicția de a lua cuvântul timp de trei ședințe plenare.
Decizia a fost anunțată în debutul ședinței Parlamentului. Igor Grosu a invocat declarațiile făcute anterior de Verșinin la adresa partidului de guvernare PAS și încălcarea regulamentului legislativ.
IGOR GROSU, președintele Parlamentului
Domnule deputat Verșinin, la ședința din 7 mai, ați făcut niște afirmații insultătoare în adresa fracțiunii PAS. De atunci până în prezent nu ați venit cu scuze publice, de aceea, în conformitate cu art. 133, punctul 1, litera d, sunteți lipsit de dreptul de a lua cuvântul timp de trei ședințe
În replică, liderul partidului „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a acuzat conducerea Parlamentului de limitarea libertății de exprimare. Vasile Costiuc a ieșit la tribuna centrală pentru ași apăra colegul.
VASILE COSTIUC, deputat Partidul Democrația Acasă
Ca să vă liniștim, domnule președinte, fracțiunea menține poziția domnului Verșinin. Puteți să ne lipsiți de dreptul de a vorbi până la sfârșitul mandatului. Oricum, nu vă ajută.
-Sunteți sigur de ceea ce spuneți acum?
– Da
. – Atunci luați loc.
Apoi, Grosu i-a dat o pedeapsă similară ca a lui Verșinin și lui Costiuc.Deputatul PCRM, Diana Caraman a solicitat o pauză și a propus tuturor fracțiunilor să fie discutat separat situația din Parlament. Ulterior, deputații au revenit la ședință, iar opoziția a blocat tribuna, acuzând guvernarea că încearcă să reducă la tăcere vocile critice.
VASILE COSTIUC, deputat Partidul Democrația Acasă
Stimată guvernare, comportamentul dvs. denotă o lipsă totală a valorilor europene. În Europa, libertatea de exprimare e pe prima poziție, cea mai importantă libertate, libertatea fundamentală. În momentul când ne băgați pumnul în gură, caloși murdari de mâl, și credeți că o să îi rugăm, vă greșiți amarnic. Să închizi microfonul pentru că așa vrea mușchiul tău e o chestie de absurd și de lipsă de viziune și perspectivă. Precedentele pe care le creați astăzi vor fi utilizate de actuala opoziție, care în curând va fi la guvernare.
DIANA CARAMAN, deputat PCRM
Opoziția insistă să revenim la regulament, iar vocea a jumătate din populație, care a votat pentru deputații din opoziție, să fie auzită și respectată.
Mă adresez către toate structurile din Parlament – munciți nu pentru putere, ci pentru Legislativ și pentru ca regulamentul să se respecte. Solicităm secretariatului Parlamentului să institue o comisie disciplinară pentru a fi audiată șefa direcției juridice, care duce în eroare întreg plenul. Suntem solidari cu deputații cărora le-a fost închis microfonul. Ne vom folosi de dreptul de a bloca tribuna de câte ori veți ieși din albia legii.
RENATO USATÎI, deputat
În Parlament avem un singur artist și acestuia îi închideț microfonul.
Noi și așa ne străduim să vă deranjăm cât mai puțin, venim doar cu ințiative pozitive pentru cetățeni, dvs ne blocați.
Radu Marian nu știu unde a fugit, a iată-l, ce ai pus acum pe rețele? Alianța Kremlin? Maladeț ești? Redactează postarea.
RADU MARIAN, deputat PAS
Bădărănia nu trebuie să fie tolerată în Parlamentul RM.
IGOR GROSU, președintele Parlamentului
Eu zic să continuăm, cultura politică nu se decretează, ea apare în timp. Când se greșește e ok să îți ceri scuze, nu e nico crimă în asta.
Ulterior, opoziția a părăsit ședința plenului. Menționăm că, scene similare au avut loc și în perioada în care PAS nu era la guvernare. Atunci, deputații formațiunii au recurs în repetate rânduri la blocarea tribunei centrale, proteste în plen și altercații verbale cu majoritatea parlamentară de la acea vreme. În timpul unor astfel de proteste au fost deteriorate inclusiv microfoane și alte echipamente din sala de ședințe a Parlamentului.
Opriți-vă, liniștiți-vă. Pauză. Plecați acasă, oameni buni…
Opoziția a acuzat anterior PAS de standarde duble și de încălcarea drepturilor sale. Și Asociația Promo-Lex a subliniat, de asemenea, în repetate rânduri, ignorarea drepturilor opoziției în parlament. Dacă PAS adoptă un nou cod al activităților parlamentare, facțiunile opoziției își vor pierde complet dreptul de vot, potrivit mai multor experți. Partidul de guvernământ, la rândul său, acuză opoziția de inițiative populiste și justifică noile reguli invocând dorința de a face parlamentul mai eficient.





