Ofițerii Centrului pentru combaterea crimelor cibernetice al INI și procurorii PCCOCS, în cooperare cu autoritățile din Germania, Poliția Spaniolă și cu sprijinul Eurojust, au destructurat activitatea unei grupări criminale organizate care administra platforma darknet **Crimenetwork.
Platforma funcționa ca forum criptat și piață ilegală online, utilizată pentru comercializarea bazelor de date furate, inclusiv date bancare, credențiale de autentificare și documente falsificate. Totodată, erau distribuite instrumente pentru atacuri cibernetice, precum malware, ransomware și servicii de atac DDoS.
Potrivit anchetei, platforma avea peste 22.000 de utilizatori și mai mult de 100 de vânzători activi, iar tranzacțiile erau efectuate prin criptomonede. Veniturile generate au depășit 3,6 milioane de euro, operatorul percepând comisioane pentru tranzacții și taxe lunare de publicitate.
Investigațiile au arătat că infrastructura tehnică a platformei era găzduită pe serverele unei companii din Republica Moldova, iar ofițerii INI au avut un rol important în monitorizarea și documentarea activităților infracționale.
În cadrul zilei operaționale internaționale, platforma a fost sechestrată. Principalul suspect, un cetățean german de 35 de ani, a fost reținut la Palma de Mallorca de Poliția Națională Spaniolă, în baza unui mandat european de arestare. În urma perchezițiilor au fost ridicate bunuri și echipamente estimate la aproximativ 194.000 de euro.
Ancheta continuă, inclusiv examinarea dispozitivelor și suporturilor de date ridicate în timpul operațiunii.






