Avocatele Violeta Gășițoi și Gabriela Kornaker, care reprezintă rudele Ludmilei Vartic, decedată în data de 3 martie în circumstanțe suspecte, acuză restricționarea accesului la materialele cauzei penale. Într-un mesaj video, Gășițoi a declarat că, după preluarea dosarului, apărarea ar fi identificat mai multe încălcări grave.
Printre acestea, se menționează posibile infracțiuni conexe, falsificarea unor acte oficiale, nereguli majore în colectarea probelor, precum distrugerea sau compromiterea unor dovezi. Gășițoi susține că oamenii legii nu ar fi inițiat cercetări privind alte posibile infracțiuni care ar reieși din materialele dosarului.
VIOLETA GAȘIȚOI, avocat
De la bun început, acest caz a fost tratat doar ca o sinucidere, fără o investigare reală a altor posibilități, inclusiv omorul. După ce am intrat pe dosar, am identificat nereguli grave, probe compromise, posibile infracțiuni ignorate și chiar falsificarea unor documente oficiale. După ce am vorbit public despre aceste probleme, accesul nostru la dosar a fost restricționat. În același timp, informații din dosar au fost prezentate public de către autorități.
Mai mult, avocatul suspectului a făcut declarații false, încercând să transforme acest caz într-o problemă politică. Adevărul este simplu: acesta este un dosar penal, nu unul politic. Nu facem politică. Lucrăm cu probe. Și vom continua să cerem un singur lucru: o anchetă reală, completă și imparțială.
La rândul ei, avocata Gabriela Kornaker a anunțat că, Procuratura Râșcani, care instrumentează dosarul, le-a restricționat total accesul la unele materiale ale cauzei, ce țin de rezultatele măsurilor speciale de investigație. Totodată, avocaților li s-ar fi permis doar acces parțial la materialele care vor fi acumulate în continuare, exclusiv prin luarea de notițe din dosar.
GABRIELA KORNAKER, avocat
Deci, de acum încolo, nu vom mai avea voie să facem poze din dosar, doar notițe, dar ceea ce ține de măsurile speciale de investigații, acest acces este restricționat în totalitate, până la finalizarea urmăririi penale.
Această poziție a Procuraturii este, de fapt, lipsită de transparență și, în opinia noastră, reprezintă un abuz de drepturi procedurale, pentru că, uitați-vă, la data de 2 aprilie 2026, accesul la materialele cauzii care erau la acel moment ne-a fost permis, eu personal am făcut poze din dosar, deci nu a fost nicio problemă, după care, deja la momentul de față, vedem această ordonanță prin care ni se restricționează accesul la materialele dosarului.
Noi catalogăm această interdicție ca o îngrădire a dreptului la apărare și, nu în ultimul rând, o îngrădire a transparenței în acest caz.
Avocata a mai declarat că a urmărit o parte din briefingul de presă susținut de Lilian Carp și s-a arătat surprinsă de volumul de informații prezentate public. Potrivit ei, Carp ar fi oferit foarte multe detalii din cauza penală, inclusiv despre declarațiile făcute de anumite persoane și despre etapa la care se află urmărirea penală. În acest context, apărătoarea s-a întrebat cum pot fi făcute publice asemenea informații, în timp ce avocaților li se restricționează accesul la materiale din dosar.
GABRIELA KORNAKER, avocat
Dumnealui a spus un lucru care mie personal, mi-a trezit multe semne de întrebare și suspiciuni, precum că antenele telefonice nu pot confirma cu exactitate locul în care se afla Dumitru Vartic.
Deci, ca să înțelegeți, această informație cu privire la antenele telefonice care pot determina locul aflării persoanei se referă la măsurile speciale de investigație, la rezultatul măsurilor speciale de investigație și, de fapt, dumnealui a confirmat că el dispune de această informație ieri, în data de 22.04.2026. În schimb, noi, avocatele, la această informație nu avem acces, după cum v-am relatat mai devreme, acest acces a fost restricționat prin Ordonanța Procurorului.
Avocații familiei Ludmilei Vartic mai susțin că, după declarațiile lor publice, ar fi fost create conturi false pentru discreditarea apărării și ar fi fost lansate acuzații nefondate privind o presupusă afiliere politică. Potrivit acestora, unele instituții media ar fi preluat aceste afirmații fără verificare, lucru calificat de apărători drept hărțuire, campanie de defăimare și presiune asupra apărării. Avocatele afirmă că vor contesta aceste acțiuni în modul prevăzut de lege, însă susțin că astfel de proceduri nu fac decât să întârzie demersurile necesare pentru aflarea adevărului în timp util.
CANAL 5 a solicitat o reacție de la Procuratura Generală, Procuratura sectorului Rîșcani și de la deputatul PAS Lilian Carp, însă nimeni nu a răspuns apelurilor noastre.
Amintim că, pe 3 martie, Ludmila Vartic ar fi căzut de la etajul superior al unui bloc de locuit din Chișinău. Pe marginea cazului există dosar penal pentru violență în familie și determinare la suicid. În timpul anchetei, apărarea a reclamat că pe numele Ludmilei a fost întocmită o amendă de circulație rutieră, după ce femeia ar fi decedat. Acesl lucru ar fi fost cerut de soțul victimei, iar polițistul care a emis amenda și-a recunoscut fapta.
Soțul femeii, Dumitru Vartic era vicepreședinte al Consiliului Raional Hâncești din partea PAS. Acesta respinge toate acuzațiile care I se aduc.





