Examenul de Bacalaureat la matematică pentru profilul real a provocat un val de nemulțumiri în rândul elevilor, părinților și profesorilor din Republica Moldova. Mulți consideră că subiectele au fost mult mai dificile decât nivelul unui examen național.
În acest context, a fost lansată o petiție adresată Ministerului Educației și Cercetării și Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare. Semnatarii solicită autorităților să reanalizeze situația și să găsească soluții pentru protejarea intereselor absolvenților.
Printre măsurile propuse se numără reducerea baremului de evaluare, ajustarea punctajului minim de promovare, reevaluarea gradului de dificultate al subiectelor și aplicarea unor măsuri compensatorii pentru toți candidații. În caz extrem, autorii petiției cer anularea sesiunii curente și organizarea unui nou examen.
Nemulțumirile au apărut imediat după încheierea probei. Mai mulți elevi au declarat pentru presa locală că testul a fost extrem de dificil.
„Așa trigonometrie n-am văzut niciodată”, a spus unul dintre absolvenți. Alții au criticat faptul că în anexă au fost incluse formule inutile pentru rezolvarea exercițiilor, în timp ce formulele necesare au lipsit. Unii elevi au mărturisit că multe lucrări au fost predate aproape necompletate.
Reacții au venit și din partea cadrelor didactice. Fosta directoare a Liceului Teoretic „Mihai Viteazul” din Chișinău, Nelly Berezovschi, a atras atenția asupra impactului emoțional pe care examenul l-a avut asupra absolvenților.
„Cel mai dureros este că după 12 ani de muncă, învățare și sacrificii, mulți absolvenți ies din examen nu cu sentimentul că și-au demonstrat cunoștințele, ci cu îndoieli despre propria valoare. Educația trebuie să construiască încredere, nu să o distrugă”, a declarat aceasta.
Petiția continuă să adune semnături, iar dezbaterile privind dificultatea examenului de BAC la matematică rămân printre cele mai discutate subiecte în rândul elevilor și părinților.






