Franța se află într-un impas. Popularitatea lui Emmanuel Macron continuă să cadă. Doar 15% dintre francezi au încredere în președinte, scrie The New York Times. Totodată, prim-ministrul, François Bayrou, a fost demis luni seară, după ce a pierdut votul de încredere în Adunarea Națională.
Parlamentarii au adoptat o moțiune de cenzură împotriva sa, ceea ce a dus automat la căderea guvernului. Între timp, pentru ziua de miercuri, sunt anunţate mai multe blocaje şi proteste la nivel naţional.
Conform sondajului efectuat de institutul Odoxa-Backbone pentru Le Figaro, 64% dintre respondenţi au spus că vor organizarea de alegeri prezidenţiale anticipate şi alegerea unui nou preşedinte. De asemenea, 56% dintre cei chestionaţi cer o nouă dizolvare a parlamentului şi alegeri legislative anticipate pentru ieşirea din criza politică, criză amplificată de una economică, în urma creşterii deficitului bugetar pe care guvernul francez caută să-l reducă printr-un plan nepopular de austeritate.
Într-un alt sondaj, realizat de institutul Verian tot pentru Le Figaro, numai 15% dintre francezi spun că mai au încredere în preşedintele Macron, care joi a găzduit la Paris o nouă reuniune a ţărilor ce susţin militar Ucraina în „Coaliţia Voinţei”.
Între timp, guvernul francez condus de Francois Bayrou a pierdut votul de încredere din cauza propunerii pentru un buget de austeritate, menit să reducă datoria publică, o problemă pe care o consideră crucială pentru Franța. Astfel, Emmanuel Macron pierde al patrulea premier în decurs de 20 de luni.
Economiștii avertizează că Franța se confruntă cu o provocare financiară uriașă, costul serviciului datoriei urmând să crească de la 30 de miliarde de euro în 2020 la peste 100 de miliarde euro în 2030. Necesitatea de a reduce cheltuielile vine în contextul în care Macron promite fonduri suplimentare pentru apărare, iar opoziția de stânga și de extremă dreapta cere abrogarea ultimei reforme a pensiilor, care a ridicat vârsta de pensionare la 64 de ani.
Între timp, mișcare de protest mobilizată pe internet, sub sloganul „Să blocăm totul”, cheamă la o zi de manifestații de stradă, greve, blocarea accesului în întreprinderi, instituții publice, centre comerciale, riscând să degenereze în dezordine și distrugeri.
Totodată, Sindicatele din Transporturi, Educaţie, Servicii publice, Sănătate, Comerţ şi din sectoarele industriale au lansat, la unison, apelul la Grevă Naţională pentru 18 septembrie
Potrivit Constituției franceze, președintele Emmanuel Macron trebuie acum să desemneze un nou prim-ministru și să formeze un guvern care să obțină sprijinul majorității parlamentare. În caz contrar, șeful statului ar putea fi nevoit să convoace alegeri legislative anticipate.
Menționăm că România care la fel susține Ucraina în război Se confruntă cu un deficit uriaș care trebuie ajustat la solicitarea Uniunii Europene. Pentru asta, în țara vecină se fac tăieri serioase – este redus numărul de funcționar publici, salarii pensii și burse, Și este micșorat până și numărul de paturi în spitale.
Și acolo situația provocat nemulțumiri, noul an de studii începând cu protestele profesorilor și studenților. Iar în Moldova ni se tot spune că UE este o zonă a bunăstării și prosperității, în timp ce ni se propune ca o stradă să poarte numele celui mai nepopular politician francez, Emmanuel Macron.






