Un avion din orașul Ujgorod, Ucraina, a aterizat luni dimineață pe aeroportul de la Mărculești. Potrivit Agenției Proprietății Publice, în gestiunea căreia se află instituția, avionul a efectuat un zbor tehnic. Precizarea APP vine în urma unor informații apărute pe canalele de Telegram precum că aparatul de zbor ar fi aterizat la noi pentru a prelua piese de schimb destinate avioanelor de luptă MIG-29.
Agenția Proprietății Publice a precizat că „Avionul din Ucraina care a aterizat la Mărculești a efectuat un zbor tehnic și nu a preluat niciun fel de echipament militar. Potrivit lui Nicolae Clichici, administratorul Aeroportului Internațional Mărculești, o companie cu adresa juridică în Elveția are la parcare, de doi ani, la Mărculești, două aeronave de tip AN 74 K. Respectiv, zborul de deservire tehnică a fost coordonat cu toate autoritățile responsabile”.
Reprezentanții APP au menționat că țara noastră nu transportă piese de schimb pentru avioanele de luptă MIG 29.
Purtătorul de cuvânt al Autorității Aeronautice Civile, Irina Bodolica, a declarat Autoritatea a aprobat zborul și că aeronava a venit de la Ujgorod spre Mărculești, fără vreo încărcătură, iar ulterior ar urma să plece spre Slovenia.
Iar purtătorul de cuvânt al Serviciului Vamal ne-a spus că, de regulă, atunci când sunt transportate anumite mărfuri, instituția realizează controlul. Luni, spune ea, nu a fost solicitată verificarea sau declararea mărfurilor în zona Mărculești.
Precizăm că, în aprilie, autoritățile din Ucraina au cerut, de mai multe ori, conducerii țării noastre să le ofere cele șase MIG-uri de război, însă au fost refuzate.
Președintele, Maia Sandu, a menționat anterior că Republica Moldova susține Ucraina și că este gata să o ajute, dar nu pe plan militar, invocând și statutul de neutralitate al țării.





