Șoferii a două camioane au murit după ce s-au izbit frontal pe traseul Chișinău-Hîncești. Poliția a stabilit mai târziu că accidentul, produs la amiază, ar fi fost provocat de unul dintre bărbați, pentru că ar fi ieșit la depășire. În urma impactului, de suferit au avut și cei doi copii ai acestuia din urmă, care erau alături de el în cabină și care au fost transportați la spital cu leziuni multiple.
După producerea accidentului, poliția a stabilit că totul s-ar fi întâmplat din cauza unuia dintre șoferi. Bărbatul de 54 de ani, aflat la volanul unui autocamion ”Volvo” ar fi încercat să depășească o combină agricolă și s-a izbit în celălalt autocamion ”DAF”, care-i venea în față și care era condus de un bărbat de 65 ani. În urma impactului, șoferii au murit până la sosirea ambulanței. Iar copiii celui care ar fi provocat accidentul, o tânără de 28 de ani și fratele ei de 16 ani, au fost transportați la spital cu diferite leziuni.
Purtătorul de cuvânt a Institutului de Medicină Urgentă ne-a comunicat că la ei a ajuns doar o femeie în stare gravă.
DORINA ARSENE purtător de cuvânt Institutul de Medicină Urgentă: „Concretizez că doar o femeie până la urma a fost adusă la noi. Noi am așteptat, am verificat în toate zonele însă bărbatul nu este. Poate a fost dus la spitalul din Hîncești. La Institutul de Medicină Urgentă, a fost adusă în stare gravă o pacientă cu diverse fracturi. La moment, aceasta este internată în secția de terapie intensivă și primește tratamentul medicamentos conform fișei de indicație”.
După producerea incidentului, pe lângă echipajele de poliție, la fața locului a intervenit și unul de descarcerare al IGSU, pentru a extrage bărbații decedați dintre fiarele contorsionate ale mașinilor, accidentate grav, așa cum se vede și din imaginile distribuite pe rețelele de socializare.
În urma accidentului, întregul traseul din regiune a fost blocat timp de câteva ore, iar mai multe camioane și automobile au rămas câteva ore pe loc.





