Devizul estimativ pentru alegerile parlamentare anticipate este de 125 de milioane de lei. Suma necesară încă nu a fost găsită. Subiectul a provocat discuții între membrii Comisiei Electorale Centrale în cadrul ședinței de miercuri, 5 mai, iar reprezentanții Guvernului susțin că sunt în proces de identificare a resurselor financiare, transmite Cotidianul.MD.
„Nu am primit niciun răspuns (…) Pentru a nu admite adoptarea unor decizii care impută sau ne obligă la calcule care nu sunt acum acoperite financiar, propun amânarea acestui subiect sau continuarea dezbaterii pentru ziua de vineri, să solicităm Guvernului Republicii Moldova, până în ziua de joi, să ne dea un răspuns cert”, a declarat secretarul CEC, Maxim Lebedinschi
Vladimir Șarban, membru al Comisiei Electorale Centrale, a menționat în timpul ședinței că „faptul că nu au fost identificate surse, înțeleg că sunt probleme strict juridice, dar această problemă nu ține de competența noastră”.
Ce spune Guvernul
Reprezentanții Direcției comunicare și protocol din cadrul Guvernului au precizat pentru COTIDIANUL că actualmente, Executivul este în proces de identificare a mijloacelor financiare necesare pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor parlamentare anticipate, iar informații suplimentare vor oferi ulterior.
În conformitate cu prevederile programului calendaristic, perioada electorală pentru alegerile parlamentare anticipate începe, astăzi, 5 mai curent.






