Comunitatea de afaceri din Republica Moldova este în doliu după decesul lui Victor Țurcan, unul dintre fondatorii Victoriabank și vicepreședinte al Consiliului de Administrație al băncii.
Conducerea și echipa instituției bancare au transmis un mesaj de condoleanțe familiei îndurerate, evidențiind contribuția semnificativă a acestuia la dezvoltarea băncii și a sectorului financiar din țară.
Potrivit mesajului oficial, Victor Țurcan și-a dedicat viața dezvoltării Victoriabank și, timp de trei decenii și jumătate, a contribuit la construirea și consolidarea uneia dintre cele mai importante instituții bancare din Republica Moldova. Profesionalismul, energia, viziunea și devotamentul său vor rămâne parte a moștenirii pe care a lăsat-o în urmă.
„Cu profundă tristețe am aflat despre decesul domnului Victor Țurcan, unul dintre fondatorii Victoriabank, vicepreședintele Consiliului de Administrație și o personalitate care și-a dedicat viața dezvoltării băncii. Plecarea sa reprezintă o pierdere profundă pentru comunitatea Victoriabank și pentru toți cei care au avut privilegiul să îi fie colegi, colaboratori sau prieteni”, se menționează în mesajul publicat de administrația băncii.
Reprezentanții Victoriabank au transmis sincere condoleanțe familiei și apropiaților lui Victor Țurcan, exprimându-și regretul profund pentru această pierdere.






