Inspectoratul Național pentru Supraveghere Tehnică anunță că a efectuat o verificare la șantierul de pe strada Columna 90 din Chișinău, după producerea unui incident tehnic în timpul lucrărilor de construcție.
Potrivit instituției, intervenția a avut loc în urma unei autosesizări. În cadrul verificărilor s-a constatat că lucrările se desfășoară în baza unei autorizații de construire valabile, iar proiectul prevede reconstrucția unei clădiri existente.
Incidentul s-a produs în timpul lucrărilor de betonare efectuate în interiorul imobilului. Conform constatărilor preliminare, a avut loc o cedare parțială a unui perete exterior din piatră naturală, situat la un nivel superior al construcției.
Imediat după incident, lucrările au fost suspendate, iar zona afectată a fost securizată pentru a preveni eventuale riscuri. Cazul a fost consemnat și în documentația tehnică a obiectivului.
Inspectoratul a solicitat proiectantului, responsabilului tehnic, dirigintelui de șantier și expertului tehnic să intervină de urgență pentru consolidarea porțiunii afectate și pentru asigurarea stabilității clădirii.
Instituția reamintește că, potrivit Codului urbanismului și construcțiilor, toate incidentele tehnice produse pe șantiere trebuie raportate în termen de cel mult 24 de ore.
Monitorizarea situației la obiectiv continuă.






