Poșta Moldovei avertizează asupra intensificării tentativelor de escrocherie realizate prin apeluri telefonice, rețele de socializare, pagini web și alte surse, în care infractorii se prezintă drept angajați ai instituției pentru a obține bani sau date sensibile de la cetățeni. Potrivit instituției, escrocii folosesc adesea elementele vizuale ale Poștei Moldovei și anunță victimele că au de primit un colet, o scrisoare sau alte expedieri, pentru a le induce în eroare.
Reprezentanții Poștei Moldovei subliniază că instituția nu solicită prin telefon, SMS, e-mail, pagini web sau rețele sociale coduri primite prin SMS, date personale, informații bancare ori transferuri de bani.
Printre cele mai frecvente metode de escrocherie se numără apelurile în care persoana pretinde că sună de la Poșta Moldovei și cere coduri SMS, adresa sau alte informații sensibile sub pretextul livrării unui colet. De asemenea, în cazul vânzărilor online, escrocii pot trimite linkuri false pentru „primirea banilor”, prin intermediul cărora sunt furate datele cardului bancar.
Totodată, cetățenii pot primi mesaje despre colete care nu pot fi livrate până la achitarea unor taxe suplimentare, mesajele fiind însoțite de linkuri suspecte.
Instituția avertizează că tentativele de fraudă sunt însoțite, de regulă, de presiuni, grabă, amenințări sau solicitări de a păstra secretă conversația.
Poșta Moldovei recomandă cetățenilor să nu divulge date personale, bancare sau de autentificare, să verifice cu atenție sursa informațiilor și să apeleze Serviciul 112 în caz de suspiciuni.






