Partidul „Democrația Acasă” riscă să fie declarat succesor al Partidului „ȘOR”. Aunțul a fost făcut de liderul formațiunii, Vasile Costiuc, după ședința desfășurată la Curtea de Apel Nord, sediul Bălți, în dosarul privind candidatura lui Victor Perțu la funcția de primar al municipiului Orhei. Potrivit acestuia, reprezentanții Comisiei Electorale Centrale ar fi admis în cadrul ședinței că urmează inițierea unor demersuri pentru limitarea activității partidului.
În acest context, Costiuc a acuzat CEC și guvernarea PAS că ar utiliza instituțiile statului în scop politic și pentru a împiedica activitatea formațiunii.
VASILE COSTIUC, deputat partidul „Democrația Acasă”
PAS-ul utilizează CEC-ul ca o bâtă politică.
Astăzi cei dе la CEC au recunoscut. Urmează după această sedință de judicată, și ei cred că o să lase în vigoare ceea ce a stabilit Comisia Electorală Centrală, limitarea activității Partidului Politic ‘’Democrație Acasă’’, ca continuitor și succesor a Partidului ‘’Șor’’. Mai mare aberație juridico-politică n-am auzit. Dar e decizia lui Postică, pornită exact după campania electorală când am trecut în Parlament. Ei nu acceptă că în Parlament poate să apară partide libere, fără sponsori, și fără sute de milioane pe care le au, inclusiv cei de la PAS.
De asta ei o să limiteze și CEC-ul urmează să se adreseze, asta a spus-o reprezentantul CEC-ului, o să se adreseze Ministerul Justiției, ca Ministerul Justiției în instanță să ceară suspendarea activității Partidului. Eu zic să o fac și pe asta, doar atâta le-a rămas. Să vadă răspunsul societății. Noi nici pe departe nu suntem cei care o să stăm cu capul plecat ca oaia mânată la abaton.
CANAL 5 a solicitat un comentariu de la vicepreședintele CEC, Pavel Postică, dar și de la purtătoarea de cuvânt a instituției, însă aceștia nu ne-au răspuns la apeluri și mesaje. Pentru presă însă instituția a precizat că, „constatările Comisiei Electorale Centrale sunt reflectate în hotărârea adoptată și nu vizează, în niciun fel, sesizarea Ministerului Justiției în vederea limitării activității formațiunii politice respective. În aceste condiții, declarațiile lansate în spațiul public au un pronunțat caracter politic și par să urmărească victimizarea formațiunii, precum și discreditarea autorității electorale. Din acest motiv, Comisia nu va comenta astfel de afirmații și va continua să-și exercite atribuțiile în strictă conformitate cu prevederile legale”, a transmis CEC.
Am solicitat un comentariu și de la purtătoarea de cuvânt PAS, Adriana Vlas, însă aceasta nu ne-a oferit deocamdată un răspuns.
Într-un final, Curtea de Apel Bălți a menținut decizia Comisiei Electorale Centrale privind scoaterea candidatului Victor Perțu, anulând hotărârea Judecătoriei Orhei care o anulase. Liderul formațiunii „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, a anunțat că va ataca decizia la Curtea Supremă de Justiție prin recurs.
Precizăm că Victor Perțu, candidatul formațiunii „Democrația Acasă” la funcția de primar al municipiului
Orhei, riscă să fie exclus din campania electorală, fiind suspectat de afiliere cu Ilan Șor. Anterior, Judecătoria Orhei a anulat decizia Comisiei Electorale Centrale privind excluderea sa, însă hotărârea a fost contestată la Curtea de Apel Nord. Reprezentanții partidului califică situația drept o decizie politică, susținând că scopul acesteia este împiedicarea participării candidatului în cursa pentru funcția de primar.
Cu atât mai mult cu cât, potrivit lui Costiuc, și în PAS ar exista reprezentanți ai fostului Partid „ȘOR” și ai echipei acestuia din administrația locală. În plus, CEC a refuzat să excludă din alegeri, la solicitarea partidului „Democrația Acasă”, candidata independentă Diana Memeț, care de asemenea a activat în echipa lui Șor la Orhei.
Amintim că Partidul „ȘOR” a fost declarat neconstituțional printr-o decizie a Curții Constituționale. Hotărâre declarată ilegală și politică de către reărezentanții formațiunii politice. Ulterior, alte formațiuni și candidați despre care autoritățile au considerat că ar avea legături cu partidul declarat în afara legii s-au confruntat cu limitarea activității sau cu excluderea din curse electorale.





