Primele cireșe au apărut deja în vânzare, în piețele din Capitală. Coapte, mari, dulci, apetisante, îți fac cu ochiul ca să le mănânci. Totuși, cumpărătorii nu se îmbulzesc la tarabe. În Piața Centrală, un kilogram de cireșe de import a ajunge să coste 400 de lei.
Dacă tinerii își permit să cumpere „de poftă” câteva sute de grame, mulți pensionari spun că nu pot decât să le privească de la distanță.
Echipa CANAL 5 a mers în piață să afle ce părere au oamenii despre prețuri. Tarabele sunt pline, însă cumpărători iai de unde nu-s. Comercianții spun că oamenii întreabă de preț, dar foarte rar cumpără.
– Nu am vândut încă nimic. Căpșuni am vândut, dar cireșe încă nu.
– Prețurile sunt mari. Oamenii întreabă, dar ei cred că sunt cireșe de-ale noastre. Ei întreabă, dar încă nu am vândut nimic, dar de-obicei cumpără tineretul dacă vor câte un pic.
– Pot să cumpere câte un pahar care are 200 de grame de poftă.
– Nu prea avem vânzări. Fiecare proocură cât își permite.
– Cel mai des procură tinerii, pensionarii nu au de unde.
Pentru mulți pensionari, primele cireșe sunt un lux. Doamna Tamara, în vârstă de 71 de ani, care a muncit o viață contabilă, spune că din pensia de 3100 de lei poate doar să privească fructele din piață.
– Este scump, sunt aduse.
– Nu mi-aș permite din pensie să-mi iau, plus nici nu sunt așa de gustoase. Eu aștept luna iunie ca să apară cireșele noastre gustoase și bune.
– Sunt oamenii care își permit să procure și câte un kg, dar noi nu ne permitem încă.
Și alți pensionari treceau cu noduri în gât pe lângă tarabele cu cireșe.
– Este foarte scump, cum putem să ne permitem cireșe dacă avem pensia mică. Noi doar suntem cu uitatu.
– De ce, nu v-ați permite să vă procurați măcar jumate de kg de cireșe?
– Nu, nu am posibilitate. La noi în Moldova și așa prețuri.
– Prețuri ca în Europa, dacă vor în Europa lasă să plece.
– Dar vă permiteți din pensie să vă procurați cireșe?
– Nu, doamne ferește. Mi-am luat mai bine cartofi.
Și alți cumpărători își pun pofta în cui până la vară, când vor apărea cireșele moldovenești.
– Eu cireșele aștept să le mănânc din copacul meu.
– Doamne, 250 de lei kg de cireșe.
– Sunt și de 400 de lei.
– Cum vi se par prețurile?
– Foarte mari.
– Nu, nu mi-aș permite să-mi cumpăr cireșe. Eu am să mănânc când o să se coacă la mine acasă pentru că nu îmi permit.
Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, prețurile continuă să crească în Republica Moldova. În martie 2026, produsele alimentare s-au scumpit cu aproape 1% față de luna precedentă, iar comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut – cu peste 6%. Cele mai mari creșteri de preț au fost înregistrate la legume – cu 6,9%, și la fructe – cu 2,5%.





