Ani la rând, și-a dedicat viața familiei. A muncit, a crescut copii și i-a ajutat să-și găsească drumul. Acum, însă, rareori îi mai calcă cineva pragul. Este povestea de viață a Raisei Toma din satul Ordășei, raionul Telenești. La 86 de ani, bătrâna își duce traiul într-o casă modestă și în singurătate. Trei dintre cei cinci copii ai săi sunt plecați peste hotare, iar ceilalți doi au propriile griji și familii. Femeia spune că vizitele sunt rare, iar dorul – tot mai apăsător.
RAISA TOMA, locuitoare a satului Ordășei, raionul Telenești
– Vin, dar tare rar, tare rar, ei nu prea vin la sărbători, la Paștele Blajinilor sau de Sfântul Nicolae, atunci e hramul și nu vin. Spun că, atât cât cheltuie aici, ei mănâncă acasă cu familia. Mai vorbim la telefon și ne mai vedem pe cameră. Ne vedem, ne salutăm, dar nu este așa cum ne întâlneam la o masă, să mai stai, vorbești ce vorbești acolo un pic și gata. – Îi așteptați acasă? – Sigur. Aș vrea să vină măcar la o zi însemnată, dacă altfel nu pot veni, dar nu vin.
Viața nu a fost deloc ușoară pentru pensionată. A rămas văduvă la doar 35 de ani, cu cinci copii de crescut, dintre care unul avea doar șase luni. De atunci, a dus singură toată povara familiei. A lucrat toată viața la colhoz, iar astăzi, primește de la stat puțin peste 3000 de lei pensia.
RAISA TOMA, locuitoare a satului Ordășei, raionul Telenești
Împărțim câte un pic ca să ne ajungpă. Ce să facem altceva? Nu ai ce face. Trebuie totul cu socoteală. Luna asta luăm balon, luna ceilaltă altceva și tot așa. Ce să facem? Așa mergem.
Bătrâna spune că și-ar fi dorit o pensie decentă la bătrânețe.
RAISA TOMA, locuitoare a satului Ordășei, raionul Telenești
Vreo 10 mii măcar cel puțin, cel puțin, ca să poți să mai iei câte ceva ca să nu te uiți la vecini peste gard cum trăiesc. Trebuie să avem toți bucățica noastră, noi toți pensionarii trăim așa, numai noi știm cum, dar ce să facem. Împărțim… – Vă ajută copii? – Câte puțin – da. La sărbători mai mult. Și acolo ei muncesc ca și noi aici. Așa e viața, nu ai ce face. Trebuie să trăim așa cum este.
Veniturile abia îi ajung pentru necesitățile de bază, iar fiecare zi vine cu noi griji, spune femeia.
RAISA TOMA, locuitoare a satului Ordășei, raionul Telenești
– Este greu, tare greu. Dacă mai ești strângător, mai ai o gură de pâine, dar dacă dai în stânga și în dreapta și nu socoți, poți rămâne flămând.
Chiar și așa, femeia se descurcă singură cum poate. Își îngrijește gospodăria cum știe ea mai bine la cei 86 de ani. Ar avea nevoie de ajutor, mai ales acum când e primăvară și trebuie să pună în pământ câte ceva de-ale gurii, ca să poată supraviețui la iarnă din conserve, spune doamna Raisa.
RAISA TOMA, locuitoare a satului Ordășei, raionul Telenești
– Aș aduce pe cineva să prășească, trebuie să plătesc, dar de unde să luăm bani să plătim? Omu care vine trebuie să-i achiți cum se cuvine că el muncește, dar așa, încetișor, câte oleacă, pe unde mai plângi, te mai odihnești și iată așa ne chinuim, ce să facem? Viața e viață, așa cum ți-o dă Domnul.
Povestea ei nu este una singulară. Tot mai mulți vârstnici din Moldova ajung să-și trăiască bătrânețea în singurătate, în timp ce copiii sunt plecați sau ocupați cu propriile vieți. Potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică, în anul 2024 aproximativ o treime din populație trăia sub pragul sărăciei absolute, cu diferențe semnificative între mediul urban și cel rural. Nivelul ridicat al prețurilor, veniturile reduse și vulnerabilitatea economică a gospodăriilor contribuie la menținerea unei rate înalte a sărăciei, în special în zonele rurale. Autoritățile anunță că luptă cu sărăcia prin creșterea veniturilor oamenilor, prin indexarea pensiilor, oferirea compensațiilor și ajutoarelor sociale.
