Instanța l-a eliberat de răspundere penală pe un bărbat acuzat că ar fi fost angajat fictiv la Moldovagaz, în perioada 2015–2019 și că ar fi încasat ilegal aproape 800.000 de lei. Decizia a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, care a motivat că fapta imputată nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii.
De cealaltă parte, procurorii care au solicitat o pedeapsă de 10 ani de închisoare, au anunțat că vor contesta hotărârea la Curtea de Apel Centru.
Potrivit unui comunicat al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, dosarul a fost trimis în judecată în anul 2022. Totodată, acuzatorii au solicitat tragerea la răspundere și a unui fost vicepreședinte al consiliului de administrație, precum și a unui consilier al acestuia, despre care se afirmă că ar fi facilitat angajarea fictivă a persoanei vizate. Aceștia doi au fost acuzați de abuz în serviciu.
Conform anchetei, persoana angajată fictiv figura timp de aproape 700 de zile lucrătoare în cadrul unei secții de metrologie și măsurare a gazelor. Totuși, potrivit colegilor, acesta ar fi fost prezent fizic la locul de muncă de cel mult 15 ori în cei 4 ani de muncă, prezența fiind sporadică și fără respectarea programului de lucru. De asemenea, acesta nu ar fi utilizat nici contul de poștă electronică de serviciu, creat pentru activitatea sa.
‘’ În pofida acestor încălcări stabilite, angajatul a primit salariu, inclusiv pentru asigurare socială și medicală, precum și bani pentru combustibilul mașinii. Suma totală ridicându-se la aproximativ 800.000 de lei. Prin urmare, în 2020, Moldovagaz a pornit o anchetă de serviciu, după care a sesizat Procuratura Generală’’, se menționează în comunicatul Procuraturii.
Conform sentinței, persoanele vizate sunt Victor Emil – care era acuzat de escrocherie, dar și Arcadie Ștefan și Feodor Iacov – care au fost acuzați de abuz în serviciu. Persoanele vizate nu au comentat învinuirile și nici decizia instanței.





