La Orhei, zeci de credincioși s-au adunat duminică, 26 aprilie, pentru a marca Ziua Femeilor Mironosițe și pentru a-și exprima susținerea față de valorile familiei. Evenimentul a început cu o rugăciune oficiată, la Catedrala Sfântului Dumitru, de către Episcopul Siluan de Orhei.
SILUAN, Preasfințitul Episcop de Orhei
– Deja este o frumoasă tradiție ca în ajunul zilei Sfintelor Femei Mironosițe să ne adunăm, aducând un omagiu femeiei creștine și împreună cu ea, familiei creștine.
Iată de ce în contextul zilei familiei care anual se serbează la jumătatea lunii Mai, mai exact în 15 Mai, noi am preferat ca să omagiem familia creștină în ziua Sfintelor Femei Mironosițe.
Ulterior, organizatorii urmau să desfășoare Marșul Familiei, dar, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, manifestarea a fost anulată, iar programul s-a limitat la momentul de rugăciune. Episcopul de Orhei, Siluan, a subliniat importanța păstrării valorilor naționale și a rolului familiei tradiționale în societate.
SILUAN, Preasfințitul Episcop de Orhei
– Familia rămâne a fi constituită dintre un bărbat și o femeie. Și nu cred că aici, în Moldova, cineva va reuși să impună o altă agendă. Moldoveanul întotdeauna a fost un popor profund, credincios, care și-a ocrotit valorile. Și pe această cale sunt sigur că familia va rămâne în continuare așa cum este ea. Sfântă, puternică, dătătoare și creatoare de valori.
La rândul său, protopopul de Orhei, Iulian Rață, a vorbit despre familia ca fiind o instituție esențială, lăsată de Dumnezeu, care stă la baza educației și formării generațiilor. Potrivit lui, biserica are un rol esențial în păstrarea valorilor familiei tradiționale, mai ales acum, când odată cu obținerea statutului de țară candidat la Uniunea Europeană, Moldova este obligată să se ralieze legilor europene, or acestea promovează drepturile comunității LGBTQ+, departe de cele creștine, spune protopopul de Orhei.
IULIAN RAȚĂ, protopop de Orhei
– Misiunea bisericii a fost totdeauna să propovăduiască și să vorbească tuturor despre ceea ce înseamnă valoarea unei familii. Familia este și rămâne unica instituție născută de Dumnezeu în Rai. Mai în glumă, mai în serios, toate instituțiile care există, Parlament, Președinție, Guvern, Poliție, Armată și toate cele care s-au născut în negura timpului, au apărut, au dispărut în dependență de necesitate. Familia a fost născută de Dumnezeu în Rai. Născută de bărbat și a văzut Dumnezeu că nu este bine să fie bărbatul singur pe pământ și a creat o însoțitoare pe Eva.
Așa se primește că de atunci, de la prima familie și până astăzi, noi toți vorbim despre valoarea familiei. Dar în același timp, familia rămâne cea mai atacată instituție. Iată de ce Biserica Ortodoxă crede că este vital și necesar de fiecare dată să vorbim despre rolul familiei în educarea și în formarea viitoarelor generații.
Eu tare mă bucur de faptul că, în Constituția Republicii Moldova este stipulat foarte clar că familie este constituită dintre un bărbat și o femeie. Și atâta timp cât Legea Supremă a țării noastre vorbește despre acest mare adevăr, sper și nădăjduiesc din tot sufletul că lucrurile vor rămâne neschimbate.
Credincioșii, prezenți la eveniment, ne-au spus că au venit pentru a-și exprima sprijinul față de credință și familie, subliniind că anume aceste valori trebuie păstrate și transmise mai departe generațiilor.
– Am venit astăzi aici ca să susținem tot ce a lăsat Dumnezeu pe pământ, tot ce scrie în carte, tot ce este sfânt pentru noi. Dintr-un bărbat și femeie se înmulțește totul pe pământ, toată frumusețea, toată nația noastră, toată bunătatea, tot ce este mai scump pentru noi. Într-un fel vreau să spun că vrem să respectăm tot ce a lăsat Dumnezeu scris în Biblie. Nu ceea ce se promovează astăzi.
LGBT-ul este foarte rău și nu mergem spre bine cu așa ceva. De atâta lumea trebuie să înțeleagă să țină lucrurile astea, că nu mergem spre bine. Dacă o să păstrăm valoarele creștinești și ceea ce ne-a lăsat Dumnezeu, ceea ce este scris în Biblie, numai așa să mergem spre bine și așa Dumnezeu să ne ajute și să ne întărească, dacă o să respectăm toate lucrurile acestea.
– Astăzi mă aflu aici pentru că vreau ca în țara noastră, în Republica noastră, în Moldova noastră să fie bărbat și femeie, ca să fie copii, nu să fie LGBT, să nu fie bărbat-bărbat, femeie-femeie. Asta nu e normal. Dumnezeu a dat ca bărbat și femeie, ca să fie o familie, să fie și prelungerea omenirii. Eu asta văd și asta doresc ca să fie. Și astăzi este o sărbătoare, astăzi e Ziua Mironosiților femei care au venit la mormânt unde Mântuitorul l-au căutat și nu l-au oferat, pentru că el a înviat.
– Sunt convins că tradițiile noastre pământești, ce ține de familia noastră, sunt niște lucruri pe care trebuie să le menținim în fiecare an, să sărbătorim acest eveniment. Mai ales dacă am observat pe zi ce trece diferite convingeri, cei ce se petrece în Europa și LGBT-ul, sunt niște sărbători care nu sunt binevinite.
La rândul lor, reprezentanții comunității LGBTQ+ din Moldova urmăresc recunoașterea egalității drepturilor lor, inclusiv dreptul de a întemeia o familie. Totodată, Uniunea Europeană cere statelor membre să le asigure această egalitate de drepturi.
„Duminica Femeilor Mironosițe” este o sărbătoare religioasă importantă în tradiția ortodoxă, inclusiv în Republica Moldova. Este celebrată în a treia duminică după Paște și este dedicată femeilor care au mers la mormântul lui Iisus Hristos pentru a-i unge trupul cu miresme, dar au descoperit Învierea.





