Vreme stabilă în toată țara astăzi, 14 aprilie. Potrivit meteorologilor, în orele dimineții se va forma izolat ceață slabă, care poate reduce vizibilitatea în anumite regiuni.
Totodată, la primele ore ale dimineții, pe arii extinse sunt așteptate înghețuri, cu temperaturi ce vor coborî până la valori cuprinse între -3 și -1 grade Celsius, fenomen care ar putea afecta culturile agricole sensibile.
Vântul va sufla slab până la moderat, fără intensificări semnificative. În ceea ce privește regimul termic, temperaturile minime nocturne vor oscila între 0 și +5 grade Celsius, în timp ce maximele diurne vor varia între +9 și +19 grade Celsius, menținând o atmosferă răcoroasă pentru această perioadă a anului.
La Chișinău, cerul va fi înnorat. Temperatura maximă va atinge +17 grade Celsius, iar pe parcursul nopții valorile termice vor coborî până la +1 grad Celsius.






