„Dacă veți scoate ceva de acolo, noi vom ști.” Declarația aparține Violetei Gașițoi, una dintre cele două avocate care au preluat cazul Ludmilei Vartic. Aceasta a transmis un mesaj către Ministerul Sănătății, în contextul în care, până luni, 13 aprilie, instituția nu a prezentat raportul privind investigația efectuată la Spitalul Raional Hîncești, legată de decesul în condiții suspecte al educatoarei.
Într-un videoclip publicat pe rețelele sociale, apărătoarea face apel către autorități să transmită documentul într-un termen rezonabil, pentru a evita inițierea unor acțiuni suplimentare.
VIOLETA GOȘIȚOI, avocat
În aceste condiții, de fapt, întârzierea transmiterei documentului ridică îngrijorări legitime cu privire la respectarea terminelor și a obligațiilor de transparență instituțională. Menționăm că, în cadrul investigației au fost implicate mai multe persoane care dețin cunoștințe directe despre informațiile colectate și ele continuă încă să lucreze în acea instituție.
Deci, din acest motiv, scopul nostru este unul strict legal, verificarea caracterului complet și fidel al raportului în raport cu datele și constatările existente. Chiar dacă veți scoate ceva de acolo, noi știm ce ar fi trebuit să fie. Vă solicităm respectuos transmiterea raportului în termen rezonabil pentru a evita necesitatea inițierii unor demersuri suplimentare.
CANAL5 a solicitat o reacție de la Ministerul Sănătății pentru a afla la ce etapă se află investigația și când urmează să fie finalizată. Totuși, șefa Serviciului de informare și comunicare, Victoria Popa, a refuzat să ofere un comentariu, motivând că postul nostru nu deține acreditare. Am încercat să obținem detalii și de la Violeta Gașițoi, inclusiv ce informații ar urma să conțină raportul și ce rol are acest document în dosar. Totuși, aceasta nu a răspuns nici la apeluri, nici la mesaje.
Menționăm că, anterior conducerea spitalului rational Hîncești a fost acuzată că ar fi ascuns o tentative de suicid a Ludmilei Vartic, acuzații respinse de directorul instituției, Petru Ciubotaru, care și-a dat demisia în urma acestui scandal.
Anterior, Violeta Gașițoi a declarat că, după analizarea a aproximativ 1.000 de pagini din dosar împreună cu colega sa, au fost identificate numeroase ilegalități și abateri care ar putea afecta grav ancheta. Totodată, aceasta a precizat că nici organele de drept nu și-ar fi îndeplinit corespunzător atribuțiile, fiind admise mai multe încălcări procedurale. Avocata a mai menționat că în cauză ar putea exista doi învinuiți: soțul victimei, Dumitru Vartic, dar și un polițist. Anterior, șeful Inspectoratului General de Poliție, Viorel Cernăuțeanu, a declarat că, în investigarea cazului Ludmilei Vartic, poliția a acționat strict în conformitate cu legea.
Purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale ne-a declarant că va veni cu mai multe detalii abia după finalizarea anchetei.
Ludmila Vartic și-a pierdut viața în data de 3 martie, după ce s-ar fi aruncat în gol de la etajul superior al unui bloc din Chișinău. Cazul a devenit public după ce a apărut pe rețelele sociale. A fost pornit un dosar penal pentru violență în familie soldată cu determinare la suicid, în care Dumitru Vartic, fost vicepreședinte al raionului Hîncești din partea PAS, are statut de bănuit. Acesta a respins acuzațiile care i se aduc.





