Duminică, 15 martie, la Catedrala Sfântului Nicolae din Bălți, a avut loc o slujbă specială pentru a cere unitate și protecție pentru Biserica Ortodoxă din Moldova. Credincioșii și clericii s-au rugat ca cele 800 de biserici care riscă să fie preluate de Mitropolia Basarabiei să rămână sub Biserica Moldovei. Episcopul Marchel de Bălți și Fălești a îndemnat oamenii să se roage pentru păstrarea acestor biserici și a subliniat că ele nu trebuie cedate.
MARCHEL, episcopul de Bălți și Fălești
– V-a să zică că este vorba fraților că ajunge cuțitul la os. Toate în țara aceasta sunt bune și frumoase, o rămas să facă regulă doar în biserică. Să ne ia circa 800 de biserici. Nu știu, sunteți la curent? Sau poate nu toți. Dar riscăm, acum ea, dacă dormităm înainte, riscăm să fim noi, mitropolia Moldovei, țara, Republica Moldova, să se lipsească de circa 800 de biserici.
– Eu sunt de poziție că nu le cedăm nimic acestor răi. Nu că biserică, nu că 800, dar nici una. Anume de aceasta v-am chemat, fraților, să rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne ajute.
El a mai adăugat că nu vrea conflicte, ci doar liniște pentru rugăciune și ca autoritățile să nu se amestece în treburile bisericii.
MARCHEL, episcopul de Bălți și Fălești
– N-am vrea să stăm față-înfață pe baricade. Am vrea totuși să fim auziți și nu vă cerem nimic mai mult decât lăsați-ne în pace, să ne rugăm în ticnă, în liniște. Nu vă băgați cu reformele voastre murdare în sufletele noastre.
– Deci, dați-ne o pace și vă vom lăsa și noi în pace. Nu vă amesticați în treburile noastre bisericești și o sute de ani nu vă vom pomeni numele voastre.
La rândul lor, credincioșii prezenți au spus că sunt aici pentru a apăra credința și biserica ortodoxă. Ei au explicat că aceste biserici au fost construite și întreținute de părinți și străbunii lor și trebuie protejate. De asemenea, au criticat implicarea statului în treburile bisericii.
– Noi suntem aici pentru apărarea credinței, pentru Biserica noastră, creștin-ortodoxă. Atât. Nu vrem să dăm la nimeni. Este anoastră și să o apărăm pentru buneii noștri și toți care… Părinții și toți au pus multă muncă pentru așa ceva, și pe noi ne-au învățat așa ceva și așa mergem.
-Noi nu știm câte biserici vor sa ia și ce vor să facă, dar nu-i bine. Și nu ne place și nu avem nevoie de așa ceva. – De asta și sunteți astăzi aici. – Da. Pentru apărarea credinței, Bisericii noastre, creștin-ortodoxă.
– Am venit să ne rugăm la Domnul ca să nu ne iei bisericile.
– Biserica este făcută pe spatele oamenilor care trăiu prin apropiere.
– Și nu-i bine să le ia Mitropolia Basarabiei.
La mine, în sat, biserica are acum aproape 300 de ani. Noi n-am dat-o la nimeni. Părinți, străbuniei, buniei, au avut grijă. Și noi tot trebuie să avem grijă.
– De ce statul să amestecă în biserică? Biserica să se amestecă în stat. Nu. Asta e răspunsul. N-au ce să se amestecă. Lasă să ne dea pace. Cum noi le dăm pace.
– Este asta o trădare a credinței? Ceea ce fac autoritățile? – Este. Înseamnă că nu trebuie să se amestece. Ei vorbesc despre toleranță. Dacă e toleranță, lăsați-ne în pace și gata.
– Eu sunt împotrivă. – De ce? – Pentru că noi suntem oameni ortodocși, credem în ceea ce credem. Fiecare are credința lui. Dar când are loc o uzurpare, asta nu e serios. Mai ales că nu a fost întrebat nimeni: vrea sau nu vrea, trebuie sau nu trebuie. Înțelegeți ce consecințe pot apărea?
– De aceea PAS și, ca să spun așa, susținătorii ei vor face într-adevăr totul împotriva poporului, care de fapt tace, pentru că este atât de speriat și îi este frică să facă mișcări în plus, pentru că într-adevăr este înfricoșător.
– Vreau să spun guvernului că nu aveți dreptul să vă băgați în treburile bisericii. Pentru că Domnul hotărăște prin slujitorii Săi, care astăzi stau înaintea lui Dumnezeu. Iar voi, guvernul, vă rog să vă ocupați de casa voastră, de munca voastră, de ceea ce faceți acolo. Nu trebuie să vă amestecați în viața spirituală, nu aveți acest drept. Puteți doar să veniți, să vă rugați și să vă pocăiți, ca și pentru voi să se roage oamenii buni, înțelegeți? Dar să interveniți voi în ceea ce ține de credință — ei singuri vor răspunde pentru asta. Același episcop, același părinte — Dumnezeu să le dea fericire și sănătate. Ei sunt slujitorii lui Dumnezeu, ca să se roage pentru tot guvernul și pentru toate țările, ca să fie pace în toată lumea.
Contactați pentru o reacție, reprezentanții Mitropoliei Basarabiei susțin că fiecare comunitate locală trebuie să decidă singură cărei structuri bisericești dorește să se subordoneze – fie Mitropoliei Moldovei, fie Mitropoliei Basarabiei. Reprezentanții instituției afirmă că scopul acestui proces este ca oamenii să poată alege liber cui doresc să aparțină din punct de vedere canonic și ierarhic.
Am solicitat o reacție și de la Ministerul Culturii, însă reprezentanții instituției nu au răspuns la apelurile noastre până la difuzarea materialului. Anterior, reprezentanții Ministerului Culturii au declarat că vor analiza fiecare caz în parte și vor acționa în conformitate cu decizia instanței.
Menționăm că în Republica Moldova, peste 800 de biserici ar putea fi trecute de la Mitropolia Moldovei la Mitropolia Basarabiei, în baza unor decizii judecătorești care contestă vechile contracte de folosință. Procesul este în curs, iar nu toate bisericile vor fi preluate automat.






