În Orhei continuă implementarea unui proiect unic pentru Moldova de renovare a fațadelor clădirilor din oraș, care a fost inițiat cu sprijinul primarului de onoare al municipiului Ilan Şor. Un alt proiect finalizat este un bloc din strada Vasile Lupu, fațada căruia a căpătat acum un aspect renovat, modern. Transformarea clădirii a fost apreciată de locuitori și conducerea municipalității.
„Foarte frumos. Foarte multă plăcere când intri în oraș ăsta și te bucuri de ceea ce se face. Noi ne bucurăm de tot ce ne face pentru noi. Principalul să fie pace în țară. Cum a fost? A fost veche, ca în vremea veche. Acum s-a înnoit tot frumos, se face, de-o plăcere de intrat în oraș și de văzut nu numai aici, da peste tot locul se face, toată casele se fac. Tare frumos. Suntem foarte bucuroşi și mulţumim domnului Şor, se străduie pentru popor, pentru noi, oamenii”.
„Locuiesc aici din anii 80, înainte orașul era ca un sat, dar acum este Hollywood. Super, foarte frumos. Să dea Dumnezeu toate orașele să fie ca al nostru”.
„Priviţi ce frumos e la noi, aţi văzut cum era înainte? Acum uite ce frumos e. Toţi sunt bucuroşi, toţi vin. Mergi prin oraș și ochii bucură. Ne bucurăm foarte mult că avem un astfel de filantrop ca Ilan Şor, care ne ajută în toate, în toate lucrurile bune. Priviţi, acolo au făcut, aici, mergi și vezi un oraș înflorit, luminos, însorit, nu cum era totul gri și ponosit, așa că ne bucurăm”.
„Minunat, foarte bine. Nu ne ajung cuvinte pentru a exprima recunoştinţa. Rog toți oamenii să vină să vadă câtă muncă a fost depusă, câți oameni au lucrat la asta și care este rezultatul. Este foarte frumos, e plăcut să trăiești într-un astfel de oraș. Mulțumesc tuturor, Primăriei, lui Ilan Şor, tuturor celor care fac această frumusețe”.
Primarul municipiului Orhei, Tatiana Cociu, a subliniat importanța proiectului de creştere a calității vieții orășenilor.
TATIANA COCIU, primarul ales al municipiului Orhei: „Astăzi ne aflăm la inaugurarea unui nou proiect fumos pentru municipiul Orhei. Este vorba despre renovarea unei fațade. Acest proiect este unul mai nou în municipiul Orhei. Până în prezent este al patrulea proiect. Împreună cu echipa domnului Ilan Şor ne propunem ca în scurt timp să renovăm mai multe faţade. În anul care vine ne propunem alte proiecte interesante pentru locuitorii municipiului Orhei. Mergem înainte, continuăm cu proiectele frumoase”.
Potrivit primarului, un alt proiect important pentru Orhei, „Operațiunea Curtea”, este în faza finală.
Potrivit edilului, în cadrul acestuia au fost modernizate peste 100 de curți de bloc. Tatiana Cociu a mai anunțat că începând de anul viitor vor fi lansate multe alte proiecte în municipiu pentru îmbunătățirea calității vieții cetățenilor.
La rândul său, viceprimarul municipiului, Valerian Cristea, a atras atenția asupra unui alt proiect de amploare realizat în prezent.
VALERIAN CRISTEA, viceprimarul municipiului Orhei: „Următorul obiect foarte mare, noi reparăm acum Parcul Orhei ieșirea din Orhei, nu departe de Liceul „Ghibu” care dorim să-l facem poate chiar exemplar în Europa. Fiindcă dl Ilan va lua cuvântul şi el spune că oraşul Orhei de-acuma dacă noi spunem că e cel mai frumos oraș în Moldova, deja e trecută fraza aceasta, noi dorim să fie cel mai frumos în Europa. Şi e normal, aşa trebuie să fie un orientir în continuare”.
Primarul de onoare al municipiului Orhei, Ilan Şor, în mesajul video adresat orheienilor, a subliniat că orașul va beneficia de și mai multe schimbări în viitor.
ILAN ŞOR, primarul de onoare al municipiului Orhei, politician: „Dragi prieteni, continuăm să transformăm Orheiul în cel mai frumos oraș din Europa. El demult este cel mai frumos din Moldova, în prezent avem un alt scop – să-l facem cel mai frumos din Europa. Am lansat programul „Operațiunea Curte” și finalizăm reparaţia tuturor curților de bloc. Acum am lansat programul de „Renovare totală a tuturor clădirilor”. Ne dorim ca orașul nostru să fie cel mai frumos, astfel încât când vor veni la Orhei, nu doar să ajungă în Europa, ci la Orhei, care ar trebui să fie în curând mai tare decât orice Europă. Promit că foarte curând vom finaliza acest program și fiecare casă va fi frumoasă”.
Amintim că, proiectul de reconstrucție a fațadelor clădirilor din oraș a fost inițiat în această vară pentru a păstra, după cum au explicat autoritățile locale, semnificația culturală, diversitatea și originalitatea arhitecturală a edificiilor.






