Curtea de Apel a anulat decizia CSE, prin care partidul „Șansă” a fost scos din cursa electorală.
Potrivit deciziei Curții, dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale, prin care membrilor partidului „Șansă” li s-a interzis să candideze la funcțiile de primari sau consilieri, în cadrul alegerilor locale generale din 5 noiembrie, a fost anulată.
„Se obligă Comisia pentru Situații Excepționale să publice prezenta hotărâre în aceiași sursă de informare pe pagina web oficială a Guvernului”, se arată în hotărârea Curții!

Amintim că, cu două zile înaintea scrutinului, CEC-ul a dispus anularea înregistrării tuturor candidaților Partidului politic “Șansă”. Decizia a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale în contextul raportului prezentat de SIS, privind o eventuală implicare a Federației Ruse prin intermediul acestei formațiuni politice în alegerile locale.
Dispoziția CSE a fost contestată imediat în instanța de judecată a sectorului Râșcani. Dosarul însă a fost transferat la Curtea de Apel Chișinău, după care la curtea Supremă de Justiție de unde s-a întors la Curtea de Apel.
În context, experți de la OSCE, Consiliul Europei și Parlamentului European au prezentat un raport foarte dur asupra rezultatelor alegerilor și au menționat că Comisia pentru Situații Excepționale are competențe prea largi, limitând libertatea de exprimare și făcând ingerințe în procesul electoral. Și cei de la ENEMO și-au exprimat îngrijorarea privind nesoluționarea cazurilor candidaților înregistrați în cursă.






