Civilii din șase orașe din Nagorno-Karabah au fost evacuați în urma lansării unei operațiuni militare de amploare de către Azerbaidjan în regiune, au anunțat autoritățile separatiste armene din această enclavă, scrie HotNews.RO
„Populația civilă din șase localități din Artsakh (numele dat Karabahului de către armeni) a fost evacuată”, a anunțat pe X (fostul Twitter) Gegham Stepanian, un apărător al drepturilor din regiunea separatistă.
La Erevan au izbucnit marți seara altercații între polițiștii care protejează sediul guvernului armean și manifestanți, în urma operațiunii militare lansate de Azerbaidjan împotriva separatiștilor armeni din regiunea Nagorno-Karabah, potrivit unor imagini din presa armeană.
Cordonul de poliție, înspre care se arunca sticle, a opus rezistență în cursul serii unei mulțimi de manifestanți care îl presau pentru a intra în clădire. Anterior, manifestanții au cerut demisia premierului Nikol Pașinian, criticându-l că nu a apărat Nagorno-Karabah.
„Este imposibil să avem un lider care să ne piardă teritoriile”, a declarat Gevorg Gevorgyan, un veteran al celor două războaie anterioare dintre Erevan și Baku în Karabah (în anii 1990 și în 2020).
„Vrem să arătăm că poporul armean nu îi va abandona pe locuitorii din Artsakh”, numele armean al regiunii, a adăugat el pentru AFP.
Un alt manifestant, Avetik Chalabyan, a declarat că „îi acordă lui Pașinian un timp foarte limitat pentru a renunța la declarația sa” făcută în luna mai la Praga, prin care recunoaște suveranitatea Azerbaidjanului asupra Karabahului, spre disperarea multor armeni.
„Dacă guvernul nu-și protejează cei 120.000 de compatrioți (din Karabah), este un trădător și trebuie să demisioneze”, a declarat el pentru AFP.
Pachinian „continuă să promită pacea de trei ani și totuși iată-ne aici: a început un al treilea război”, a adăugat el.
Azerbaidjanul a lansat marți o operațiune militară în Nagorno-Karabah, la trei ani de la precedentul război de acolo, cerând retragerea „totală și necondiționată” a inamicului său armean din această regiune disputată de zeci de ani cu Armenia, transmite Reuters.
Diplomații armeni au afirmat că este o „agresiune pe scară largă” care vizează o „epurare etnică”. De asemenea, au spus că Rusia, garant al unei încetări a focului care datează din 2020 și care dispune de forțe de menținere a păcii pe teren, ar trebui să „oprească agresiunea azeră”.