Pasionaţii de astronomie vor avea „o oportunitate rară şi interesantă” de a vedea o cometă cu ochiul liber cu ocazia unei „experienţe unice în viaţă”, a anunțat directorul unui centru de astrofizică din cadrul unei universităţi britanice. Cometei îi ia 500 de ani să orbiteze în jurul Sistemului Solar. Cometa Nishimura a fost descoperită în august 2023 şi se va afla la cea mai mică distanţă faţă de Terra pe 12 septembrie, când va fi vizibilă în Europa de Nord, cu puţin timp înainte de zorii zilei, potrviti dpa, preluată de Agerpres, citat de Digi24.RO
Acest obiect cosmic, care călătoreşte prin spaţiu cu viteza de 386.000 de kilometri pe oră, este deja vizibil cu ochiul liber, potrivit profesorului Brad Gibson, directorul Centrului de Astrofizică E.A. Milne din cadrului Universităţii Hull din Regatul Unit. Potrivit profesorului Brad Gibson, cometa Nishimura poate fi văzută în prezent în prima oră după apus şi în ora ce precede zorii zilei dacă persoanele interesate privesc bolta cerească în direcţia Est-Nord-Est, spre Luna aflată în primul pătrar şi spre planeta Venus. „Această cometă are nevoie de 500 de ani pentru a orbita Sistemul Solar, în timp ce Pământul are nevoie de un an, iar planetele exterioare au nevoie de câteva decenii.
Cometa Halley, care a stârnit mult interes în timpul apropierii sale de Terra în 1986, are nevoie de 76 de ani pentru a parcurge o orbită completă în jurul Sistemului Solar. Aşadar, când se spune că este o oportunitate unică în viaţă pentru a vedea cometa Nishimura nu este o exagerare”, a explicat profesorul Gibson. „Ea poate fi deja văzută, dar se va afla la 78 de milioane de mile (125,5 milioane de kilometri) de Pământ pe 12 septembrie şi atunci ar trebui să avem cea mai bună şansă de a o vedea cu ochiul liber. În medie, oamenii au şansa de a vedea o astfel de cometă cu ochiul liber o dată la un deceniu – este o oportunitate rară şi interesantă”, a adăugat el.
Cometa ar putea fi responsabilă pentru o ploaie anuală de meteori, denumită Sigma-Hydris, care are loc în fiecare an în luna decembrie. Potrivit profesorului britanic, cometele sunt „bucăţi de gheaţă şi roci” rămase în spaţiu după formarea Sistemului Solar în urmă cu aproape 5 miliarde de ani. Atunci când se apropie de Soare, căldura astrului încălzeşte cometele, eliberând din nucleul lor îngheţat o serie de gaze ce formează apoi coada lor distinctivă. Micile particule de praf şi roci rămase captive în structura cometelor sunt astfel eliberate de căldura solară atunci când cometele trec pe lângă Soare, iar Pământul trece în fiecare an prin acele „resturi”, dând naştere unui fenomen care se numeşte „ploaie de meteori”. Potrivit profesorului Gibson, nu există niciun pericol de ciocnire a cometei Nishimura cu Pământul, întrucât astronomii au calculat cu mare atenţie orbita şi viteza de deplasare a acestui obiect cosmic.
În comunitatea ştiinţifică, există de mai multă vreme o dezbatere despre obiectul cosmic – asteroid sau cometă – care a provocat dispariţia dinozaurilor de pe Terra în urmă cu 65 de milioane de ani. „Ceea ce li s-a întâmplat dinozaurilor reprezintă un eveniment care are loc o dată la 100 de milioane de ani. Oamenii privesc cometele încă din cele mai vechi timpuri şi le-au interpretat în diverse feluri, de la vectori ai Apocalipsei şi până la simpli aducători ai unor veşti bune”, a adăugat Brad Gibson.