Trupele ruse continuă să lovească infrastructura portuară și industrială din regiunea Odesa a Ucrainei. Noaptea trecută, a fost bombardat portul Ismail, oraș situat în imediata apropiere de hotarele Moldovei și României. Potrivit autorităților locale, în urma atacului a fost avariat un siloz, iar la construcţiile industriale și portuare au izbucnit incendii. Au mai fost distruse sediile Gării maritime şi Administraţiei Portuare Dunărene.
Potrivit comandamentului operațional „Sud” al Forțelor Terestre ale Forțelor Armate ale Ucrainei, scopul atacului nocturn a fost infrastructura portuară și industrială a regiunii. Forțele de apărare aeriană au lucrat aproape 3 ore. Se menţionează că bombardamentul a fost efectuat cu ajutorul dronelor Shahed lansate din regiunea Mării Azov.
Potrivit datelor publicate, forțele de apărare aeriană au distrus 11 proiectile. Altele însă şi-au atins ţinta. În special, a fost lovit Ismail.
În rezultatul atacului au fost avariate un siloz și un grânar, au izbucnit incendii la construcţiile industriale și portuare ale orașului. Au mai fost distruse sediile Gării maritime şi Administraţiei Portuare Dunărene.
Șeful Administrației Militare Regionale Odesa, Oleg Kiper, a scris pe canalul său Telegram că în urma atacului au izbucnit incendii la infrastructura portuară și industrială din regiune, la fața locului lucrează serviciile specializate, victime nu a fost raportate.
Atacul asupra portului Ismail, aflat în imediata apropiere de hotarele Moldovei și României, a fost filmat și de pe litoralul românesc, în special, din Tulcea. Potrivit presei din țara vecină, exploziile puternice nocturne au fost vizibile de la kilometri distanţă.
Portul Ismail este unul dintre principalele de pe Dunăre, prin acesta trece ruta alternativă de livrare a grânelor ucrainene. Presa de la Kiev scrie că, de când Rusia s-a retras din acordul cerealier, 25 la sută din grânele din Ucraina au fost exportate prin porturile Reni și Ismail.
De atunci Moscova atacă activ infrastructura portuară din sudul ţării vecine. Astfel, la sfârșitul lunii iulie, a fost bombardat portul Reni. Pe 1 august, înaintea atacului nocturn asupra Ismailului, revista Forbes a relatat că, pe 30 iulie, trei nave de marfă civile au trecut de blocada rusă din Marea Neagră și au ancorat în portul ucrainean din Delta Dunării. După cum menționează publicația, asta s-a întâmplat prima dată după retragerea Kremlinului din „acordul cerealier”.
Amintim că în condițiile ostilităților nu este posibilă verificarea operativă a informațiilor.