Între timp, tot mai multe țări occidentale își evacuează diplomații și cetățenii din Sudan, țară cuprinsă de lupte în ultima perioadă. SUA și Marea Britanie au anunțat duminică că au evacuat diplomați din țară. Pe listă se află și Franța, Germania, Italia și Spania, scrie Digi 24. Și România a anunțat că a evacuat câțiva cetățeni de-ai săi, iar alții au cerut ajutor pentru a fi salvați.
Autoritățile americane susțin că, cel puțin 100 de persoane au fost scoase din Sudan cu trei elicoptere, duminică dimineață, operațiunea fiind „rapidă și fără probleme”. Ambasada SUA din Khartoum este acum închisă. Autoritățile britanice au evacuat de asemenea, pe calea aerului, diplomați britanici și familiile acestora. Președintele Franței Emmanuel Macron a confirmat că un avion francez a reușit să scoată din țară cetățeni francezi și câțiva olandezi. Armata Germaniei a transmis că primul dintre cele trei avioane a părăsit Sudanul, cu destinația Iordania, cu 101 de persoane la bord. Italia și Spania au evacuat cetățeni – misiunea spaniolă a inclus cetățeni din Argentina, Columbia, Irlanda, Portugalia, Polonia, Mexic, Venezuela și Sudan. Premierul Canadei Justin Trudeau a declarat că guvernul său și-a evacuat personalul diplomatic, scrie Digi 24.
Peste 150 de persoane, majoritatea cetățeni ai țărilor din Golf, precum și Egipt, Pakistan și Canada au fost evacuate pe cale maritimă în portul Jeddah din Arabia Saudită. Mai mulți studenți străini din Africa, Asia și Orientul Mijlociu, care sunt blocați în Khartoum, un oraș de aproximativ șase milioane de locuitori, au cerut cu disperare ajutor.
Și România a anunțat că își salvează cetățenii. Ministerul de Externe de la București susține că nouă cetățeni români și un membru de familie, cetățean sudanez, au părăsit teritoriul Sudanului în noaptea de 23 spre 24 aprilie 2023, cu un zbor de evacuare organizat de autoritățile franceze până în Djibouti. De aici urmează a fi identificate alte mijloace de transport până la destinația finală, anunță instituția, citată de adevărul.ro. La acest moment, potrivit datelor deținute de Ambasada României la Addis Abeba, în Sudan se mai află 20 de cetățeni români și trei membri de familie, sudanezi și egipteni, care au solicitat sprijin în vederea evacuării, ma spun jurnaliștii.
Conexiunea la internet a fost întreruptă aproape total în Sudan, ceea ce ar putea împiedica serios coordonarea ajutorului pentru cei blocați în Khartoum și în alte orașe.
Sute de oameni au murit și alte câteva mii au fost răniți în luptele din ultima perioadă. Bombardamentele din Khartoum și din alte părți ale țării au întrerupt alimentarea cu energie electrică și accesul la hrană și apă pentru o mare parte a populației, mai scriu jurnaliștii. Mai multe încetări a focului care aparent fuseseră convenite de ambele părți au fost ignorate, inclusiv pauza de trei zile pentru a marca sărbătoarea musulmană Eid al-Fitr, care a început vineri.
Organizația Mondială a Sănătății a transmis că luptele au dus la peste 400 de oameni morți și mii de răniți. Se crede că numărul morților este mult mai mare, deoarece oamenii nu au acces la ajutor medical, în condițiile în care majoritatea spitalelor din oraș au fost forțate să se închidă.
Incendii şi explozii au zguduit capitala şi suburbiile ei din nou duminică, zonele fiind survolate de avioane de luptă, potrivit martorilor. ONU a avertizat că până la 20.000 de persoane – majoritatea femei și copii – au fugit din Sudan pentru a căuta siguranță în Ciad.
Luptele din Sudan au început după dezacordul asupra unui plan, susținut la nivel intarnațional, de formare a unui nou guvern civil la 4 ani de la căderea dictatorului Omar Al-Bashir, în urma protestelor în masă și la doi ani după o lovitură de stat militară.