Trei tineri cu vârste cuprinse între 20 și 25 de ani, au fost reținuți pentru 72 de ore, fiind suspectați de comiterea unui furt în proporții deosebit de mari în raionul Telenești. Potrivit Poliţiei, al patrulea bănuit în vârstă de 26 de ani, deja își ispășește pedeapsa în Penitenciarul nr.11 din Bălți pentru viol.
Suspecții ar fi pătruns pe ascuns, înarmați cu o armă de vânătoare, într-o stație de reparație auto și au sustras din safe 18 500 de euro și 25 000 de lei, 200 de kg de cupru, dar și mai multe scule și unelte de construcții, prejudiciul cauzat fiind de peste 400 de mii de lei.
Polițiștii au găsit în automobilele și casele suspecților o parte din bunurile sustrase, inclusiv o armă deținută ilegal, 12 cartușe și trei telefoane mobile care erau folosite în timpul săvârșirii infracțiunii. Indivizi riscă până la 10 ani de închisoare.






