O nouă ședință de judecată în dosarul Marinei Tauber a avut loc astăzi la Judecătoria Ciocana. Avocații au cerut anularea arestului și cercetarea în libertate a deputatului Partidului ”ȘOR”. Magistrații vor prezenta însă decizia vineri. Până atunci, ei vor analiza materialele prezentate azi de apărare și declarațiile procurorilor. În fața sediului instanței s-au adunat membri și activiști ai Partidului Politic ”ȘOR”, care au cerut eliberarea parlamentarului și o justiție corectă.
Grupul de susținători ai lui Tauber și-au exprimat speranța că parlamentarul va ieși din arestul la domiciliu.
Justiția nu este corectă cu doamna Tauber. Mai repede să fie eliberată din arestul de la domiciliu”.
„Eu sunt pentru dreptate, așa sunt educată. Ea este sinceră, ea este corectă. Cred că o țin sub arest ilegal”.
„De ce au arestat-o? Pentru că a făcut bine? Eu cred că ea nu trebuie să fie ținută închisă deoarece ea face dreptate la lume, ea luptă pentru popor, luptă pentru pensioneri, luptă pentru noi toți”.
Avocații deputatului spun, la rândul lor, că au prezentat toate probele care dovedesc nevinovăția lui Tauber.
AURELIU COLENCO, avocat: „Noi am examinat cererea de revocare a măsurii preventive în privința Marinei Tauber prezentată de avocați. Noi am menționat și în instanță că am prezentat toate probele. Procuratura nu a prezentat nicio probă, dar numai declarații. Ei zic că probele sunt și le putem vedea în mass-media și pe televizor, care televizor? Noi, totuși, considerăm că demersul nostru este legal și credem că va fi o hotărâre legală”.
După încheierea ședinței, Marina Tauber a declarat că așteaptă o decizie corectă din partea magistraților.
MARINA TAUBER, vicepreședintele PP ”ȘOR”, deputat: „După cum ați văzut, ședința a fost foarte scurtă, din partea noastră noi am vorbit lucruri foarte clare că nu sunt argumente, nu sunt dovezi juridice ca să fiu ținută sub arest. Noi sperăm că instanța va lua o decizie corectă”.
Procurorul de caz nu a făcut declarații pentru presă.
Am încercat să obținem un comentariu de la Procuratura Generală cu privire la solicitarea și declarațiile avocaților lui Tauber, dar purtătorul de cuvânt al instituției nu ne-a răspuns încă la mesajul trimis. Instanța urmează să se pronunțe vineri cu privire la solicitarea apărării lui Tauber de cercetarea a parlamentarului în stare de libertate. Până atunci, judecătorii vor examina materialele prezentate joi de avocați și declarațiile acuzării. Amintim că vicepreședintele Partidului ”ȘOR” a revenit în arest la domiciliu pe 25 octombrie, la o săptămână după ce fusese plasată sub control judiciar, decizie urmată de participarea sa la protestele organizate de Partidul ”ȘOR”.
Ea este cercetat penal pentru falsificarea raportului financiar al partidului și acceptarea finanțării formațiunii de către un grup criminal organizat. Deputata se declară nevinovată. Ea califică materialele prezentate de procurori ca fiind lipsite de fundament juridic, iar arestul – un abuz efectuat la indicația puterii, acuzații respinse de reprezentanții guvernării. Procuratura Generală susține însă că procurorii au dovezi privind vinovăția deputatului și a reiterat de mai multe ori că instituția este apolitică, în care procurorii acționează strict în conformitate cu legea.
Președintele Maia Sandu a declarat anterior, cu referire la dosarul Marinei Tauber, că își dorește ca ancheta să fie corectă, transparentă și să nu trezească semne de întrebare.