Ministerul Apărării combate falsul privind tehnica militară observată la intrarea în Republica Moldova prin punctul de trecere a frontierei Galați — Giurgiulești.
În legătură cu răspândirea pe unele rețele de socializare a imaginilor respective și speculațiile potrivit cărora în video apare tehnică românească, Ministerul precizează, că aceasta face parte din dotarea Armatei Naționale și va participa în următoarele zile la un exercițiu multinațional.
Instituția reiterează că, miercuri, a informat printr-un comunicat de presă despre faptul că în perioada 10-21 octombrie, la centrele de instruire ale Armatei Naționale vor avea loc manevre, la care vor participa militari din Republica Moldova, România și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
Potrivit Ministerului Apărării, exercițiul a fost planificat anul trecut și se desfăşoară în conformitate cu planul de instruire al Armatei Naţionale pentru anul 2022”. ”Militarii noştri participă la aceste manevre începând cu anul 2009”, menționează sursa citată.