Republica Moldova ar putea primi din partea Statelor unite ale Americii un suport pentru fortificarea apărări. Declarația a fost făcută de secretarul de stat american Antony Blinken, în cadrul întâlnirilor cu oficiali ucraineni de rang înalt, scrie Associated Press. Potrivit oficialului american, SUA va repartiza două miliarde de dolari pentru 18 țări europene. Nu se știe încă ce sumă va primi Moldova. Ministerul Apărării ne-a spus doar că banii sunt pentru realizarea reformei militare, consolidarea capacității de apărare și asigurarea participării în operațiuni internaționale de menținere a păcii.
Associated Press scrie că, acordarea celor două miliarde de dolari urmează să fie aprobată de Congresul SUA. Printre țările beneficiare de ajutor se numără: Republica Moldova, Albania, Bosnia, Bulgaria, Croaţia, Georgia și Grecia, inclusiv state membre NATO, dar și partenerii regionali de securitate, care ar prezenta cel mai mare risc privind o potențială agresiune rusă. Un miliard din cele două va merge doar către Ucraina, menționează jurnaliștii străini. Associated Press adaugă, cu referire la un comunicat publicat pe pagina Departamentului de Stat al SUA că, finanţarea urmează să vină pe lângă un pachet de 675 de milioane de dolari pentru arme grele, muniţie şi vehicule blindate oferite Ucrainei.
Oficialii ruși nu s-au expus deocamdată asupra acestui ajutor, dar anterior Rusia a transmis Statelor Unite o notă diplomatică în care susţine că vor exista ”consecinţe imprevizibile” dacă Washingtonul continuă să transfere arme Ucrainei, avertisment dezvăluit după ce preşedintele american Joe Biden aprobase un nou ajutor militar prin care extindea tipurile de arme oferite armatei ucrainene, relata publicaţia Washington Post.
Precizăm că, țara noastră urmează să primească din partea Uniunii Europene 40 de milioane de euro pentru modernizarea Armatei Naționale și pentru dezvoltarea sistemului de apărare al atacurilor cibernetice. Pe lângă acestea, banii vor fi utilizați pentru achiziționarea dronelor și echipamentelor nonletale. Am solicitat o reacție în legătură cu ajutorul militar de la Ministerul Apărării.
Ofițerul de presă al instituției, Maria Aramă, ne-a scris că „Republica Moldova va beneficia de ajutor militar din partea Statelor Unite ale Americii pentru realizarea reformei militare, consolidarea capacității de apărare și asigurarea participării în operațiuni internaționale de menținere a păcii. Decizia vine în rezultatul dialogului strategic dintre țara noastră și SUA, în contextul continuării implementării proiectelor de asistență derulate în Armata Națională, a mai spus ofițerul de presă al Ministerului Apărării”, potrivit căreia nu se știe încă ce sumă va primi Moldova.
Anterior, președintele Sandu a declarat că Moldova este o țară pașnică și așa va rămâne, dar trebuie să aibă grijă de Armata Națională, în special în contextul războiului ruso-ucrainean. Iar secretarul de presă al preşedintelui Rusiei, Dmitri Peskov a spus într-o declarație de presă că Moldova nu trebuie să trateze Rusia ca pe o amenințare. El a subliniat că acest lucru este complet absurd, iar compararea Moldovei cu Ucraina este total nepotrivită.






