Tariful de 6 lei pentru transportul public din capitală rămâne în vigoare. Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani a respins cererea Cancelariei de Stat privind anularea noilor prețuri, ca fiind neîntemeiată.
Despre asta a anunțat primarul general la ședința săptămânală cu șefii de subdiviziuni. Ion Ceban a criticat puterea, declarând că ar fi făcut presiuni asupra magistraților ca să anuleze decizia Primăriei și Consiliului Municipal. Edilul mai spune că reprezentanții Cancelariei intenționează să conteste decizia, dar, cel mai probabil, o vor face în campania electorală. Șef Oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat a respins acuzațiile, menționând că va ataca hotărârea.
ION CIUMAC, șef Oficiul teritorial Chișinău al Cancelariei de Stat: „În termen de 15 zile, din moment ce oficiul a fost notificat despre încheiere instanței privind respingerea suspendării actului administrativ. Oficiul urmează să studieze această încheiere și, respectiv, să o conteste în instanța ierarhic superioară. Despre care campanie electorală este vorba dacă sunt anumiți termeni prevăzuți de lege”.
Iar, Alex Trubca, deputat PAS și ex-consilier municipal pe domeniul transportului public susține că, Ion Ceban trebuie să renunțe la rolul de victimă și să se apuce sa facă în oraș ceva mai mult decât să repare trotuarele.
Cât despre tariful în transportul public, să-și asume majorarea prețului și opinia societății asupra acestei decizii lipsite de argumente, care pe lângă toate, din păcate, nu a adus și la o creștere a calității în transportul public, a menționat Trubca.
După ce Primăria Chișinău a majorat tarifele la călătoriile cu transportul public, Cancelaria de Stat a contestat decizia, invocând că nu ține de atribuția primarului stabilirea tarifelor, ci este prerogativa Consiliului Municipal.
Oficiul Teritorial al Cancelariei de Stat verifică sub aspectul legalității actele emise de autoritățile publice locale de nivelul I și II. Prețul unei călătorii cu autobuzul și troleibuzul a fost majorat la 6 lei, din 1 iulie.





