Cadre didactice, studenți și oameni de știință au protestat în fața Guvernului față de reforma din învățământul superior. Aceștia consideră că prin absorbția unor universități de către altele, cele comasate își vor pierde din identitate, așa că cer Ministerului Educației să oprească schimbările anunțate. Solicitată pentru o reacție la protest, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației, Viorica Pistrui, ne-a spus că ne-o va oferi mai târziu.
Reprezentanții mai multor universități și institute de cercetare, supărați pe reforma Ministerului Educației, s-au alăturat protestului organizat de sindicatele Universității Agrare de Stat din Moldova, care sunt împotriva absorbției Universității agrare de către cea Tehnică.
VIRGILIU MOREI, președinte al Comitetului sindical UASM: „Avem o altă viziune, avem o altă propunere care, pe moment,
nu sunt luate în considerare la justa valoare. Universitatea Agrară din Moldova trebuie să fie reformată, organizată, dar nu lichidată prin absorbție”.
„Modernizare da, absorbție nu!”
Și pe pancartele protestatarilor au fost scrise mesaje împotriva comasării universității agrare. „Stop distrugerii Educației și Cercetării”, „Nu trădați țara și neamul”, „Vrem transparență și certitudine în decizii”, sunt unele dintre acestea.
„Nu ne mulțumește reforma Ministerului Educației, care nu este chibzuită, după părerea noastră. Într-o țară agrară nu putem fără universitate agrară”.
„Doar Universitatea Agrară va fi cea care va pregăti specialiști în domeniul agroalimentar și în domeniu agriculturii, pe asta și ne bazăm”.
Nemulțumiți au fost și profesorii Universității de Stat din Tiraspol, care urmează să fie absorbită de Universitatea Pedagogică de Stat ”Ion Creangă”.
LIUBA PROCOPII, președinte al Comitetului Sindical al angajaților UST: „Noi suntem evacuați în țara natală. Nu mai putem și acum să fim evacuați sau dispersați, sau absorbiți, așa cum ar vrea cineva. Noi trebuie să ne continuăm istoria noastră și prin performanțe, prin profesionalism, prin devotament, credință patriei, avem și ordinul Credință Patriei, noi vom izbândi.
ANATOLIE IONAȘ, decanul facultății de Filologie UST: „De fapt, cuvântul reformă înseamnă construire, înseamnă a face ceva nou, a crea, dar nu a distruge. Astfel, noi constatăm că această reformă, ca și cele precedente, au un singur scop, de a distruge ceea ce s-a construit de zeci de ani de către părinții noștri, de către buneii noștri”.
Dezacordul și l-au manifestat și unii cercetători științifici din cadrul institutelor specializate, care, la fel, urmează a fi comasate.
OLEG REU, cercetător științific al Institutului de Fizică Aplicată: „Deoarece suntem în știință, suntem permanent în căutare. Vrem să descoperim ceva nou, să trecem la un nivel mai înalt, să înțelegem că în acest stat avem nevoie de reforme. Dacă se face o reformă să se facă bine. Să se audă și părerea noastră, să discutăm, să găsim căi, soluții, motive”.
Iar studenții Universităților Agrare și din Tirapol ne-au spus că se văd absolvenți ai instituțiilor la care au depus actele.
„Am venit pentru că nu dorim ca universitatea noastră să fie închisă. Doresc să îmi termin studiile la Universitatea de Stat din Tiraspol. Este o universitate cu un alt grad de studii, cu profesori de performanță și program acreditat în toate domeniile.
„Noi vrem să ne continuăm studiile în cadrul Universității de Stat din Tiraspol și credem că, fiind aici mai mulți vom influența decizia ministerului de resort”.
Doleanțele instituțiilor de a nu fi absorbite au fost susținute și de fostul ministru al Educației Corneliu Popovici, dar și de membri ai Asociației Forța Fermierilor.
CORNELIU POPOVICI, fostul ministru al Educației: „Ceea ce propune acum Ministerul Educației este o aventură care se va termina cu disponibilizarea masivă a mii de oameni, care vor pleca. Asta este elita intelectuală a țării. Vor pleca din țară, cu distrugerea sistemului de învățământ superior și cu distrugerea sistemului de cercetare, care va fi o catastrofă”.
ALEXANDRU SLUSARI, președintele Asociației Forța Fermierilor: „Am venit să fiu alături de acești oameni minunați și să spunem sus și tare că această guvernare face o prostie. MUSCĂ Chiar din start, ideea lichidării universității agrare într-o republică agro-industrială este o greșeală criminală”.
Am solicitat o reacție la aceste acuzații de la purtătorul de cuvânt al Guvernului, Anastasia Taburceanu, însă nu am primit un răspuns. Nu a răspuns la telefon nici șefa cabinetului ministrului Educației, Elena Junghietu. Miecuri, într-o conferință de presă, ministrul Educației, Anatolie Topală, a declarat că în urma reformei, cadrele didactice nu-și vor pierde locurile de muncă, studenții vor beneficia de studii mai calitative, iar cercetătorii de condiții mai bune pentru desfășurarea activității.
ANATOLIE TOPALĂ ministrul Educației și Cercetării: „Toate cadrele didactice sunt transferate în noua universitate, la fel, se întâmplă și cu toate bunurile. Toate proprietățile oricărei universități absorbite vor fi regăsite în universitatea care integrează aceste universități. Noi ne dorim să creăm condiții mai bune pentru cercetătorii noștri, să asigurăm o finanțare instituțională astfel încât să avem asigurate salarii pentru toți cercetătorii pe care îi avem acum”.
Potrivit reformei, care a stârnit un val de critici, în țară ar urma să rămână 11 din cele 16 universități câte sunt acum, cinci instituții de învățământ superior și mai multe institute de cercetare vor fi reorganizate. Ministerul Educației a precizat că pentru modernizarea învățământului superior va aloca 700 de milioane de lei.





