200 de decese provocate de Covid-19 nu ar fi fost rapoarte pe perioada pandemiei. Despre acest lucru a anunțat astăzi ministrul Sănătății, după ce acum două zile a fost creată o confuzie în societate și a ieșit la iveală faptul că în statisticile zilnice privind decesele sunt raportate cazuri letale înregistrate cu mult timp în urmă. Deficiențele de comunicare ar fi apărut din motiv că unele cazuri aveau nevoie de mai multe investigații, spune Ala Nemerenco, dar și ca urmare a unor proceduri birocratice, în cazul deceselor survenite la domiciliu.
Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco a explicat confuzia creată la capitolul raportarea deceselor de Covid prin faptul că unele cazuri, produse cu mult timp în urmă, nu fusese incluse în sistem. Prin urmare, ca să se facă corectura, acestea au început să figureze de rând cu cele bifate într-o perioadă de 24 de ore.
ALA NEMERENCO, ministrul Sănătății: „Pentru ziua de ieri, când au fost raportate 70 cazuri, doar 15 erau înregistrate în ultimele 24 de ore, dar aceasta nu înseamnă că numai 15 decese au fost înregistrate. Am depistat peste 200 de cazuri care au fost de mult timp înregistrate, dar nu au fost raportate în sistem și noi acum trebuie să le introducem. Unele dintre ele sunt cu o vechime de mai mult de un an”.
Ministrul Sănătății susține că erorile ce vizează statistica deceselor provocate de noul coronavirus s-au produs din cauza presiunii pandemiei asupra Sistemului de sănătate. De asemenea, sunt și alte explicații, care au provocat raportări întârziate, declară Ala Nemerenco.
ALA NEMERENCO, ministrul Sănătății: „Informațiile erau livrate de instituțiile medicale către ANSP cu întârzire din anumite motive, astfel unele dintre ele ajungeau mult mai târziu. Unele cazuri aveau nevoie de mai multe investigații pentru ca să fie verificate legătura cauzei decesului cu COVID-19”.
Am încercat să aflăm un comentariu la acest subiect și de la fostul ministrul al Sănătății, Viorica Dumbrăveanu. Ea nu ne-a răspuns la telefon, dar a confirmat pentru presă că unele decese nu au fost înregistrate în sistem anul trecut.
VIORICA DUMBRĂVEANU, fost ministru al Sănătății: „”Confirm că, pe parcursul anului 2020, au fost situații când decesele nu erau înregistrate de ANSP imediat, deoarece existau date eronate în informațiile prezentate de instituțiile medicale.() Un alt aspect, îl reprezentau datele de identitate incomplete sau greșite. În toate cazurile se solicitau verificări și informații suplimentare de la instituțiile medicale”.
Reporterul TV6 a încercat să afle de la ministrul Sănătății cauza numeroaselor decese din ultima perioadă, în creștere de la o zi la alta, pe lângă cele mai vechi.
ALA NEMERENCO, ministrul Sănătății: „Eu nu aș spune că numărul este cu mult mai mare… Numărul, într-adevăr, este cu mult mai mare, dar…este influențat de tipurile de tulpini care sunt…”
TV6 a încercat să afle de la autoritățile din Sănătate câte persoane, vaccinate cu ambele doze, au pierdut lupta cu virusul și de ce aceste decese nu sunt insluse în statistica zilnică.
SVETLANA NICOLĂIESCU, secretar de stat, ministerul Sănătății: „Avem sub 8%, dar venim imediat cu cifra exactă din nr. total de decese care au fost înregistrate la persoane vaccinate”.
ALA NEMERENCO, ministrul Sănătății: „Nu se cunoaște câte persoane dintre acestea opt procente au fost vaccinate pe bune și câte au avut vaccinul la chiuvetă”.
Responsabilii de la ministerul Sănătății au declarat că pentru e evita astfel de confuzii vor schimba modalitatea de publicare a datelor statistice, iar pentru ca lucrurile să fie clare, în dreptul cazurilor de deces va fi menționată data și luna la care persoana a fost răspusă de COVID-19.