Agenția pentru Supravegherea Tehnică s-a autosesizat în urma reportajului difuzat, ieri, de redacția noastră, în care am relatat despre îngrijorarea unor locatari din strada Sprîncenoaia, din sectorul Centru al capitalei. De mai bine de două luni, ei nu-și găsesc liniștea, deoarece în apropiere de blocul lor este săpat un crater, iar oamenii se tem că lucrările efectuate i-ar putea lăsa fără locuințe. Potrivit autorităților responsabile, controalele au început de astăzi, iar rezultatele vor fi cunoscute mai târziu.
Reprezentanții Agenției pentru Supraveghere Tehnică susțin că urmează să verifice felul în care sunt desfășurate lucrările și dacă sunt respectate toate normele prevăzute de legislație. Aceștia nu au precizat însă ce pedeapsă riscă cei care au admis încălcări.
VITALIE ȘTIRBU, reprezentant al Agenției pentru Supraveghere Tehnică: „Am inițiat procedura în baza știrii dumneavoastră. Controlul va fi efectuat în construcție, ulterior vă vom informa pe dumneavoastră”.
Întâmplător sau nu, funcționarii responsabilii de urbanism şi arhitectură din cadrul Preturii Centru ne-au spus că, încă de luni, au cerut autorităților responsabile să demareze verificările la construcție.
ANATOL PRICOP, şef al secției Urbanism şi Arhitectură din cadrul Preturii sectorului Centru: „Ieri, cu vicepretorul ne-am deplasat la fața locului. Dirigintele de șantier ne-a prezentat autorizația de construire. Este nevoie de sesizat, deoarece sunt obiecții de la locatari. Agenția de Supraveghere Tehnică se va expune și nu este exclus că va solicita implicarea unor structuri. dar nu anticipăm evenimentele și vedem ce spune agenția”.
Între timp, locatarii blocului care se tem că vor rămâne fără acoperiș deasupra capului au observat că în parcarea subterană au început să apară fisuri, iar pe timp de ploaie acestea se extind.
„Vedeți că e umed și uitați-vă cum se macină pereții. Tare mi-e frică, fiindcă există un pericol. Acesta este fundamentul casei și mi-e frică de faptul că mâine-poimâine ne vom răsturna în parcarea care se face acum”.
„Eu cred că ceea ce ține de construcție, este prea aproape de blocul locativ. Cred că ar putea cumva influența la construcția casei, dar ar trebui să examineze cineva care este competent de așa construcție”.
Reprezentantul companiei de construcții, care efectuează săpăturile, Denis Chebeș, nu ne-a răspuns la telefon pentru a ne oferi o reacție.
Amintim că mai multe familii care locuiesc întrun bloc din strada Sprîncenoaia, din cartierul Telecentru, stau cu frica în sân, de mai bine de două luni, după ce la mai puțin de un metru de casa lor este săpat un crater. Oamenii se tem că groapa ar putea provoca prăbușirea clădirii în care locuiesc. În jur de 30 de oamenii au semnat o petiție pe care au depus-o la Inspecția de Stat în Construcții. Ei cer să fie verificată calitatea lucrărilor care sunt întreprinse.