S-a născut în cămașă. Un bărbat a supraviețuit după ce a căzut în gol de la etajul 23 al unui bloc de locuit din Odesa. La scurt timp, la fața locului, a ajuns o ambulanță, care i-a acordat acestuia primul ajutor și l-a transportat de urgență la spital.
Pentru moment, nu este cunoscută starea de sănătate a bărbatului. Potrivit poliției, tânărul a supraviețuit datorită faptului că a căzut pe o mașină parcată în preajma clădirii. Automobilul a fost avariat puternic, însă i-a salvat viața acestuia.
Potrivit presei locale, bărbatul ar fi încercat să-și pună capăt zilelor sărind de la balcon.
Oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz și încearcă să stabilească toate circumstanțele producerii incidentului.





