Mai mulți agenţi economici, persoane fizice şi publice, notari, dar şi alţi intermediari atât din Republica Moldova, cât şi România, sunt bănuiţi că ar face parte dintr-o schemă de corupere şi trafic de influenţă. Potrivit CNA, aceștia ar fi primit bani pentru a simplifica procedurile legale de redobândirea cetățeniei românești. Bănuiții ar fi primit pentru aceste servicii între 50 şi 5000 de euro.
Potrivit CNA, suspecţii foloseau diverse platforme pentru a-şi realiza acţiunile lor pretins ilegale. Astfel, i-au ajutat pe mai mulți moldoveni să obțină servicii pentru redobândirea cetățeniei române, contra cost, pentru care obțineau între 50 şi 5000 de euro.
Aceste persoane au ajuns în vizorul ofițerilor Centrului Național Anticorupție, care au și operat percheziţii la domiciliile şi birourile unor persoane vizate în schemă. Trei persoane, care gestionează activitatea unor companii din Moldova, specializate în asistenţă pentru perfectarea diferitor tipuri de acte, au fost escortate la CNA şi reţinute pentru 72 de ore. Pe numele acestora au fost deschise mai multe cauze penale pentru trafic de influenţă şi corupere pasivă.
Dacă vor fi găsite vinovate, acestea riscă până la zece ani de închisoare. Oamenii legii continuă cercetările pe acest caz.





