Pandemia de coronavirus și-a pus amprenta și pe activitatea întreprinderii de stat ”Lift Service”. În acest an, erau planificate lucrări de înlocuire a ascensoarelor vechi din mai multe blocuri de locuit din Capitală, însă banii preconizați n-au ajuns la destinație. Mai mult, uzinele de unde au fost cumpărate cândva instalațiile nu mai produc nici piese pentru astfel de tehnică depășită. În aceste condiții, maiștrii de la întreprinderea care deservește ascensoarele se descurcă cu forțele proprii.
80 la sută dintre ascensoarele instalate în clădirile din capitală sunt mai vechi de 40 de ani. Deși termenul lor de exploatare a expirat demult, chișinăuienii nu au de ales și le folosesc zilnic. Oamenii susțin că le este frică să urce în lifturile vechi, care, au devenit periculoase, motiv pentru care ar trebui înlocuite urgent.
„Ascensorul nostru e din ’87. Se defectează foarte des.”
„Ți-e frică să urci în el: se clatină, te zguduie, te scutură.”
„Ascensoarele prezintă un risc mare pentru viață, așa că trebuie să fie înlocuite la timp.”
În mod normal, ascensoarele trebuie să fie supuse unei revizii tehnice de două ori pe lună, însă, din cauza faptului că în unele blocuri instalațiile se defectează des, mecanicii le verifică și de zeci ori în decursul unei luni.
ANATOL BALAN, mecanic: „A ars o bobină și mecanicul a înlocuit-o. Aceste releuri răspund de oprirea la etaje. Când oamenii apasă butonul jos, în funcție de ce buton este apăsat, este pus în funcțiune releul respectiv.”
Fiecare lift are peste 1000 de piese de schimb, iar reparația unora dintre acestea ar putea costa uneori și de cinci ori mai mult decât factura achitată de locatari pentru utilizarea ascensorului, susțin reprezentanții ”LiftService”. Anual, întreprinderea cheltuie în jur de 500 de mii de lei pentru reparația instalațiilor.
ION STANCIU directorul întreprinderii LiftService: „Practic, în fiecare lună, ard câte două-trei motoare. Pentru orice motoraș se cheltuie până la 4000 de lei. Dacă locatarii plătesc câte 800 de lei pe lună, calculați cât cheltuim.”
Dar asta nu e tot. Piese de schimb pentru ascensoarele produse în perioada sovietică se găsesc tot mai greu, deoarece uzina din Belarus, de unde au fost cumpărate lifturile instalate în Chișinău, a oprit producția acestora. Astfel, ”LiftService” se descurcă cum poate: o parte dintre piese sunt produse în atelierul de reparații, altele sunt căutate în atelierele din oraș și procurate din banii întreprinderii.
ION STANCIU, directorul întreprinderii LiftService: „Acest motor e vechi, de aproximativ 45 de ani. Astfel de motoare nu mai sunt produse deja de 25-30 de ani. Metalul se macină deja, dar nu avem altul.”
Stanciu mai spune că, în acest an, Consiliul Municipal Chișinău a anunțat că va aloca aproximativ cinci milioane de lei pentru înlocuirea unor ascensoare, banii însă nu au ajuns încă în conturile întreprinderii.
ION BURDIUMOV, șeful Direcţiei generale locativ-comunală şi amenajare: „Am alocat acești bani spitalelor pentru procurarea echipamentelor de protecție, respiratoarelor și altor lucruri necesare, dar la anul vor fi alocați mai mulți bani, în jur de 20 de milioane.”
În prezent, în capitală funcționează 1931 de ascensoare care au deja mai mult de 26 de ani de când au fost date în exploatare.





