Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat, în ședința din 16 iunie 2026, noi tarife în sectorul serviciilor publice de alimentare cu apă și canalizare. Deciziile vizează activitatea operatorilor Î.I.S. „Acva Nord” și S.A. „Apă-Canal Cahul” și au fost adoptate în conformitate cu metodologiile tarifare aplicabile.
În cadrul ședinței a fost aprobat tariful pentru producerea și transportarea apei în vederea redistribuirii de către Î.I.S. „Acva Nord”, în valoare de 6,32 lei/m³. Tariful este cu 0,12 lei/m³ mai mic decât solicitarea operatorului și cu 0,23 lei/m³ mai mare decât tariful aflat în vigoare.
De asemenea, au fost aprobate tarifele pentru serviciile prestate de S.A. „Apă-Canal Cahul”, inclusiv alimentarea cu apă, canalizarea și epurarea apelor uzate. Tariful pentru alimentarea cu apă a fost stabilit la 23,45 lei/m³, cu 1,74 lei/m³ mai mic decât nivelul solicitat și cu 1,06 lei/m³ mai mare decât tariful actual. Tariful pentru canalizare a fost stabilit la 13,75 lei/m³, cu 0,37 lei/m³ mai mic decât solicitarea și cu 1,97 lei/m³ mai mic decât tariful în vigoare.
Potrivit ANRE, tarifele au fost stabilite în baza analizei cheltuielilor justificate ale operatorilor, a volumelor prognozate de apă furnizată, a consumului tehnologic și a pierderilor acceptate, precum și a altor factori economici relevanți pentru anul 2026.






