Adunarea Populară a Găgăuziei a aprobat un aviz la sesizarea ministrului justiției către Curtea Constituțională privind competențele autonomiei. Poziția Adunării Populare este reflectată într-un document de 20 de pagini și va fi transmisă judecătorilor Curții Constituționale.
După cum a menționat vicepreședintele Adunării Populare Gheorghe Leiciu, avizul a fost formulat cu participarea unor constituționaliști, care au ajuns la concluzia că sesizarea șefului Ministerului Justiției „este inadmisibilă” și „contrazice însăși teza existenței Găgăuziei”.
Ministerul Justiției a solicitat Curții Constituționale să verifice constituționalitatea unor articole din Legea privind statutul juridic special al Găgăuziei, în special cele ce țin de alegeri. Printre altele, instituția a cerut să fie declarate drept neconstituționale prevederile legislative privind competențele bașcanului Găgăuziei de a numi conducătorii subdiviziunilor locale ale poliției, Serviciul de Informații și Securitate, precum și a direcției de justiție.
Reamintim că Legea privind statutul juridic special al autonomiei a fost adoptată în 1994 și a fost rezultatul unui compromis între autoritățile centrale și Găgăuzia. Sesizarea Ministerului Justiției la Curtea Constituțională privind verificarea constituționalității unor prevederi ale legii a fost percepută la Comrat ca o tentativă de a institui un control politic total asupra autonomiei. Chișinăul oficial a respins în repetate rânduri aceste acuzații, subliniind că acționează exclusiv în baza legii.





