Autoritatea Națională de Integritate a refuzat să inițieze verificarea respectării regimului juridic al incompatibilității în privința deputatului din partea partidului de guvernământ PAS Nicolae Botgros.
Acest lucru se menționează în răspunsul la sesizarea Partidului Național Moldovenesc, care a atras atenția că deputatul Botgros ar încălca legea, cumulând mandatul de parlamentar cu funcția remunerată de director artistic al Orchestrei „Lăutarii”, din cadrul organizației „Moldova-Concert”, sau că ar presta servicii contra plată.
Potrivit documentului publicat pe site-ul ANI, verificarea bazelor de date a arătat că Nicolae Botgros nu a avut activități remunerate și nici venituri în perioada deținerii mandatului de deputat. De asemenea, se precizează că mandatul de deputat al lui Botgros a fost validat prin hotărârea Curții Constituționale din 16 octombrie 2025, la 19 octombrie acesta a depus cerere de suspendare a contractului individual de muncă, iar la 20 octombrie a fost eliberat din funcția de director artistic al Orchestrei „Lăutarii” pentru perioada exercitării mandatului.
Totodată, se subliniază că, la 16 februarie 2026, „Moldova-Concert” a informat că Nicolae Botgros este invitat de onoare la evenimente, iar participarea sa are caracter voluntar și neremunerat.
Cu toate acestea, nu toți cred în sinceritatea acestei „creații gratuite”. Președintele asociației „UNIREA-ODIP” Vlad Bilețchi nu își ascunde ironia pe rețelele sociale.
„Cum era și de așteptat, ANI a refuzat inițierea controlului pe seama deputatului PAS Nicolae Botgros. La nunți și cumătrii se cântă pe gratis, voluntariatul și practicarea simultană a altor profesii sunt «compatibile» cu incompatibilitatea în viziunea «Vremurilor Bune»!”, a scris pe canalul său de Telegram președintele Asociației „UNIREA-ODIP” Vlad Bilețchi.
CANAL 5 a încercat să afle de la Nicolae Botgros personal dacă evoluează la evenimente private în calitate de persoană fizică și dacă primește onorarii pentru acest lucru. Însă deputatul nu a răspuns la apelurile noastre. Anterior, Botgros declara că ocupă o singură funcție – cea de deputat.
Potrivit legii, un deputat nu poate desfășura activități remunerate în afara serviciului public, cu excepția celor didactice sau științifice.
Nicolae Botgros a fost ales deputat pe listele Partidului „Acțiune și Solidaritate”, la care a aderat în iulie anul trecut, cu puțin timp înaintea alegerilor parlamentare din 28 septembrie.





