Șase persoane au fost rănite ușor vineri după-masă la Grenoble, după un atac cu grenadă într-un salon de înfrumusețare din centrul orașului francez. Suspecții sunt încă în libertate.
În jurul orei 15:00 (16:00, ora României, n.r.), mai multe persoane s-au prezentat într-un salon de înfrumusețare din centrul orașului Grenoble, înainte de a arunca o grenadă. Explozia a provocat șase răniți, potrivit unor surse din poliție, citate de AFP. Suspecții, ale căror motive pentru atac nu sunt cunoscute în acest moment, sunt în libertate. Parchetul din Grenoble a declarat că „nu dorește să comunice”.
„Bilanțul provizoriu indică șase răniți în stare relativă de urgență din cauza exploziei, care au fost îngrijiți la fața locului de către echipele de salvare și nu au fost transportați la spital”, a precizat prefectul departamentului Isère pentru AFP. Printre răniți se află și un copil de 5 ani, potrivit prefecturii, care nu a dorit să se pronunțe asupra cauzelor exploziei.
Salonul de înfrumusețare se află, printre alte magazine, la parterul unui imobil cu mai multe etaje, iar vitrina sa a fost distrusă de explozie. „Am auzit o explozie puternică și trei fete țipând, erau însoțite de un copil”, a declarat pentru France 3 Isère, proprietara Julie Esthétique, un salon de înfrumusețare situat la câțiva pași de locul exploziei.
În februarie, aproape acum un an, un bar din centrul orașului Grenoble a fost ținta unui atac similar, pentru care ancheta este încă în curs. Aruncarea grenadei a provocat douăsprezece răniți, dintre care unii au fost în stare critică. Bruno Retailleau, ministrul de interne de la acea vreme, a denunțat „o operațiune criminală fără precedent, deoarece s-a utilizat o tehnică de război (cu) o grenadă foarte specifică”. Un minor de 17 ani, suspectat că ar fi aruncat-o, a fost pus sub acuzare zece zile mai târziu.





