Informații surprinzătoare au apărut recent în spațiul public: mai mulți părinți s-au plâns pe rețelele de socializare că li s-a cerut să întoarcă banii primiți la începutul lunii septembrie de la Guvern pentru pregătirea elevilor de un nou an școlar. Printre cei care au semnalat astfel de probleme se numără Tatiana Casapu și Maria Beschieru – mamă a trei copii, care a relatat situația pe pagina sa de Facebook.
Maria Beschieru a scris într-o postare pe pagina sa de Facebook că a fost anunțată de Casa Națională de Asigurări Sociale că ar fi primit pe nedrept suportul financiar de 1000 de lei pentru pregătirea elevilor și că este obligată să restituie suma în termen de zece zile. După câteva ore, femeia a revenit cu o nouă postare în care a precizat că, în urma mesajului public, a fost contactată de reprezentanții CNAS.
Fără scuze sau explicații suplimentare, aceștia i-au comunicat că ajutorul se acordă doar elevilor din clasele I–IX, iar plata pentru copilul aflat în clasa a X-a a fost generată din cauza unei erori automate. În consecință, femeia a primit bani și pentru copilul din clasa a zecea, care nu se încadra în criteriile de eligibilitate.
Potrivit acesteia, reprezentanții instituției i-au spus că nu este un caz singular. Astfel, spune femeia, apare și întrebarea firească: câți oameni își pot permite, în realitate, să returneze banii în doar zece zile? Iar această situație, adaugă ea, ridică serioase semne de întrebare despre modul în care funcționează sistemul.”Canal 5 a încercat să obțină clarificări, însă nici reprezentanții Guvernului, nici cei ai CNAS nu au răspuns apelurilor.
Pentru Realitatea.md, Guvernul a confirmat cazul. „MEC și CNAS au analizat situația semnalată de doamna Beschieru. CNAS a confirmat că eroarea a fost una tehnică. Familia a primit 3000 de lei pentru trei copii, deși, conform regulamentului privind acordarea ajutorului de școală, doar doi dintre ei – elevi până în clasa a IX-a inclusiv – sunt eligibili.
Criteriul a fost clasa, nu vârsta copilului. În urma verificării actelor, CNAS a constatat că suma care trebuie restituită este de 1000 de lei și a contactat-o pe doamna Beschieru pentru clarificări”, se menționează în răspuns. Pentru aceeași sursă, CNAS a menționat că „nu comentează informații ce țin de datele personale ale beneficiarilor, inclusiv informațiile legate de examinarea dosarelor.
În cazul în care un beneficiar dorește să facă publice anumite detalii, o poate face personal.”Despre astfel de cazuri a anunțat și deputatul Alternativa, Ion Chicu care a prezentat și unele acte, menționând că au primit mai multe plângeri de la părinți.
În acest context, rămâne întrebarea esențială: după ce criterii au fost întocmite listele și cine poartă responsabilitatea pentru gestionarea banilor publiciPrecizăm că indemnizația de 1000 de lei, anunțată în vară de partidul de guvernământ ca sprijin pentru familiile cu elevi, a fost acordată în septembrie, în preajma alegerilor parlamentare — fapt criticat de mulți ca fiind o pomană electorală. De acest ajutor au beneficiat aproximativ 297.000 de elevi din clasele I–IX.





