Iresponsabilitate sau indiferență crasă din partea autorităților? Șapte copii au ajuns la spital, duminică seara, după ce un carusel s- a prăbușit peste ei, însă cazul pare tratat cu nepăsare. Primarul satului Costești, din raionul Ialoveni, unde s-a produs incidentul, se află liniștit în concediu, departe de ochii presei. Situația ridică semne de întrebare, mai ales că edilul recunoaște deschis că nu există contracte, nu cunoaște ce plăți s-au făcut sau documente pentru organizarea evenimentului. În alte regiuni, cum ar fi Găgăuzia, spre exemplu, într-un caz produs anul trecut, cu o singură victimă, care de altfel se simte bine- au fost efectuate percheziții, există 7 inculpați și dosar penal în judecată. În privința incidentului din Costești, însă, poliția, Guvernul și Cancelaria de Stat aleg tăcerea.
La a doua zi de la tragedia produsă la Costești, Ialoveni, unde mai mulți copii au fost traumați de la defectarea caruselului, nicio instituție de stat, cu excepția Avocatului Poporului pentru drepturile copilului, nu a reacționat public. Așa că o echipă CANAL 5 a mers la primăria din Costești pentru a afla de la primarul Ilie Ionaș, ales din partea PAS, cine este agentul economic care a instalat caruselul, dacă a fost încheiat vreun contract cu prestatorul sau dacă au verificat actele referitor la starea tehnică a instalației, însă la Anticameră ne-au spus că primarul este plecat pentru o zi în concediu, în România și nu este pe loc să ne ofere mai multe detalii, iar toate informațiile despre contracte le putem afla de la Inspectoratul de Poliție Ialoveni, care investighează cazul.
– Este plecat, este plecat în România. – Este plecat în vacanță sau unde? – Da, o zi a luat-o concediu. – Păi, noi înțelegem că în localitate este un caz atât de grav…- Este primarul interimar, viceprimarul este pe loc, în locul primarului interimar.
-Și nu cunoașteți ce companie? – Denumirea o cunosc. – Ați putea să ne spuneți? – Nu știu dacă e cazul să divulg, se ocupă de asta poliția, ei investighează, ei au toate actele la…. ei verifică despre starea tehnică, ei totul verifică.
Am telefonat viceprimarul satului, care ne-a declarat că administrația nu avea încheiat un contract cu proprietarul caruselului – acesta a venit doar cu o notificare și a prestat servicii în cadrul sărbătorii.
IGOR BIVOL, viceprimarul satului Costești, Ialoveni
– Dar cum a fost constractată această companie, Primăria a încheiat contract? – Nu se încheie contract cu dumnealor, ei vin cu certificat de la compania de verificări tehnice și respectiv… – Și totul a fost în regulă, v-ați asigurat? – Totul era în regulă, dar în caz că sunt careva momente, deja poliția va investiga și vor veni cu detalii.
Am reușit să luăm legătura și cu primarul, Ilie Ionaș, dar acesta nu a dorit să ne comenteze incidentul, în urma căruia au fost răniți șapte copii și ne-a recomandat să citim postarea făcută de primărie pe rețelele de socializare. Mai mult, în administrație există nemulțumire față de faptul că în jurul incidentului, s-a creat atâta agitație. Desigur, șapte copii răniți, se pare, nu merită atâta atenție! Nu e ca în „GagauziyaLand”, unde din orice fleac se face scandal!
Funcționarii PAS, se pare, speră ca acest incident să treacă neobservat, să fie mușamalizat, iar grija pentru siguranța cetățenilor să nu fie treaba lor.
ILIE IONAȘ, primarul satului Costești, Ialoveni
– Uitați-vă, eu sunt în deplasare, în București, sunt viceprimarii care pot să vă ofere orice informații, dar noi am dat și un răspuns pe pagina de socializare Facebook, dar cel mai bine vorbiți cu viceprimarii.
– Dar primăria cum s-a asigurat că aceste carusele sunt funcționale, s-au prezentat…? – S-au prezentat toate actele, da. Acum cine le verifică înainte de a fi prezentate, noi nu cunoaștem, nu e în rolul nostru de a le verifica, nu suntem noi capabili să le verificăm. – Dar cât a costat acest serviciu, primăria a achitat ceva? – Sincer, multe prețuri nu le cunosc pentru că au fost aprobate de Consiliu și doar când vine un agent economic, vorbește direct cu secretara consiliului și ei fac plata. Eu nu cunosc prețurile exacte.)
Medicii confirmă că au tratat copii, dar fără detalii suplimentare.
– Eu nu cunosc. – Părinții copiilor nu s-au adresat la..? – Nu, nu. –
Păi au fost 7 copii. – La mine personal nu au fost. – Nu cunoașteți nimic, medicii care au acordat ajutoru? – Dar nu au fost medicii, doar a fost noaptea asta. Numai la urgență asta.
PARASCOVIA BLANARI, jurnalist CANAL5
De parcă nimic grav nu s-a întâmplat. La două zile de la incident, primarul de la PAS, Ilie Ionaș, a plecat în vacanță. Asta ne-au spus în anticameră. Pare că edilul nu-și face mari griji pentru sănătatea copiilor traumați. Mai mult, incidentul s-a încercat a fi mușamalizat, pentru că despre el s-a aflat din rețelele de socializare. Poliția, exponenții regimului PAS, jurnaliștii de buzunar, au luat apă în gură. Dar, să ne imaginăm că primar ar fi un reprezentant al opoziției, așa cum s-a întâmplat în autonomia Găgăuză. Câte dosare, percheziții, rețineri, reacții și critici acide erau să fie lansate? Concluzia este că, în Moldova legile sunt aplicate în funcție de preferințele politice și nu sunt egale pentru toți.
Am mers și la Inspectoratul de Poliție Ialoveni, acolo unde cazul a fost preluat pentru a fi investigat, însă și acolo – nimeni în afară de ofițerul de presă nu ne poate oferi detalii. Colac peste pupăză – și acesta se află în concediu medical.
– Ofițerul de presă se află la moment pe foaie de boală și altcineva nu poate să deie… – Nu e nimeni responsabil? – Nu.
– Dar un polițist care investighează…? – Dar pentru ce mai există ofițer de presă, care intră în amănunte și altcineva nu o să vă deie. Vă dați seama, cine o să vină să vorbească pentru un caz care…
PARASCOVIA BLANARI, jurnalist CANAL 5
Liniște și pace și la Poliția Ialoveni. Nu am fost lăsați să discutăm cu inspectorul care se ocupă de caz. Am fost direcționați către serviciul de presă, dar, care surpriză, este în concediu medical. Dacă nu există comandă politică, nici oamenii legii nu se agită. Nu se pornesc dosare penale pentru depășirea atribuțiilor, nu se ia pe sus primarul de către mascați, nu face nimeni scandal că nu există un contract cu agentul economic, nu se investighează din ce bani s-a organizat distracția, nimic din scenariul unui film de acțiune aplicat față de alți funcționari care nu sunt din PAS.
La telefon, ofițerul de presă al Inspectoratului General al Poliției, Mariana Bețivu ne-a declarat că pe caz a fost pornit doar un proces penal pentru a fi stabilite toate circumstanțele în care s-a produs accidentul și a decide cine va fi tras la răspundere. Au fost audiați mai mulți martori, inclusiv de la primărie, iar cine este suspectat în acest caz, nu ne-a putut spune. Cât despre copiii care au fost internați în spital, acum se află acasă în afara oricărui pericol, ne-a mai spus Bețivu. Oamenii din Costești sunt îngroziți de cele întâmplate și spun că au văzut în acea seară starea caruselului, care era vizibil uzat.
Înainte de a instala tot asta, trebuia verificat tot, nu? Pentru că mi-o părut cam prea veche, trebuia verificat, nu? Cam veche, așa mi-o părut mie, cam veche. Nu o fost verificarea înainte de a fi instalată.
O să fie și de învățătură pe viitor, pentru că trebuie verificat, asta e principalul. Acolo nu erau copii mici, erau și mai mărișori și tot caruselul cela, el nu o fost întărit ca lumea, se vede că ceva acolo s-a… iată ce-i.
Eu cred că deja acum este târziu, dar pentru următoarele sărbători
care ar veni, mai întâi să verifice 100 de procente dacă sunt securizate și sigure pentru copii, apoi să le lase să practive aceste lucruri. În acest caz, eu ca părinte cred că nu m-aș opri aici și aș investiga mult mai departe să văd, pentru că cineva trebuie să fie vinovat pentru aceste fapte.
Când se instalează ceva trebuie să fie instalat cu siguranță, pentru că siguranța e pentru copii, pentru populație. Siguranța e 100% pentru toți. Nu-i siguranță, încalcă regulile autoritățile, nu noi ca cetățeni. Autoritățile trebuie… încalcă și trebuie și ei trași un pic la răspundere, nu că un pic, un pic mai mult.
Amintim că, duminică, 10 august în satul Costești, raionul Ialoveni, un carusel pe lanțuri pentru copii s-a prăbușit, provocând rănirea a șapte minori cu vârste între 3 și 12 ani. Totul s-a întâmplat de sărbătoarea „Ziua Diasporei”, ediția 2025, organizată de autoritățile locale din partea PAS. Potrivit Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, defecțiunea a fost cauzată de supraîncărcarea aparatului de joacă, ce a depășit greutatea maxim admisă, iar copiii s-au ales cu traumatisme.
Potrivit autorităților locale, copiii sunt acum acasă în afara oricărui pericol.
Totuși, în acest caz par să fie aplicate duble standarde. Când PAS e la putere, regulile devin opționale, nu obligatorii. Nu se fac percheziții, nu se rețin persoane, iar primarul care recunoaște absența contractelor și documentelor stă liniștit în concediu.
Poliția a deschis însă rapid un dosar penal după accidentul fetiței de 10 ani de la GagauziyaLand, iar presa proguvernamentală a răspândit titluri alarmiste, criticate pentru dezinformare. Asta deși administrația parcului a reacționat prompt, oferind sprijin complet pentru tratamentul copilei și susținând că instalațiile sunt sigure, iar acuzațiile poliției sunt nefondate.
Pe 27 august, a doua zi ANSA a confiscat și distrus 6.000 de porții de gustări gratuite destinate parcului, ceea ce conducerea Găgăuziei a considerat o presiune politică, în timp ce ANSA a refuzat comentarii. În urma incidentului, controalele s-au intensificat, iar GagauziyaLand acuza autoritățile că folosesc „cele mai murdare metode” pentru a închide parcul, sub pretexte inventate. Poliția a refuzat să comenteze.
Nimeni dintre reprezentanții PAS nu a comentat incidentul.
La Orhei sau în Găgăuzia, însă, pentru un fleac, se făceau dosare și se lua lumea la întrebări. La Costești, nimeni nu deranjează.
Bravo „egalitate” în justiție!