O anchetă penală a fost deschisă pentru presupusa falsificare a semnăturilor de pe listele suplimentare de vot la alegerile locale din satul Boldurești, raionul Nisporeni, unde a câștigat fostul primar Nicanor Ciochină. Declarația a fost făcută de șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, în cadrul unei emisiuni.
„Este o cauză penală legată de scrutinul din Boldurești. Din informațiile pe care le am, au fost descoperite falsificări ale unor semnături în listele de vot. Au fost efectuate și expertize în acest sens”, a afirmat Cernăuțeanu, potrivit Știri.md, care citează newtv.md.
Această situație apare după realegerea controversată a lui Nicanor Ciochină, acuzat că ar fi lovit mortal un copil de 14 ani și apoi a fugit de la locul accidentului. Ciochină a câștigat alegerile cu o diferență de doar 10 voturi față de contracandidatul său, Sergiu Bulicanu.
La solicitarea lui Bulicanu, Comisia Electorală a dispus renumărarea buletinelor de vot, care a arătat că Nicanor Ciochină a obținut 614 voturi, cu unul mai puțin decât în rezultatul inițial, iar Bulicanu – 604.
Realegerea lui Ciochină a stârnit nemulțumiri în societate și a dus la lansarea unei petiții care cere modificarea legislației pentru a interzice persoanelor cercetate penal în dosare grave să candideze la funcții publice. Ministrul Justiției a anunțat că această propunere va fi analizată.
Între timp, procurorii PCCOCS au informat că aproape jumătate dintre ședințele de judecată în dosarul lui Ciochină au fost amânate, la cererea sa sau a apărătorilor săi. Apărarea respinge acuzațiile de tergiversare.
Nicanor Ciochină susține că este nevinovat și consideră că dosarul său are o tentă politică.