Nu contenește revolta pasagerilor față de halul în care a ajuns Aeroportul Chișinău după ce a trecut în gestiunea statului. Din birourile luxoase și fotoliile comode, administrația pare să ignore mizeria vizibilă din interiorul aerogării — realitate care deranjează tot mai mulți călători. Recent, artista Dara a publicat pe rețelele de socializare imagini din zona Lounge, în care se văd podele murdare, pline de fărâmituri și pete. „Faceți ceva, e rușinos cum arată aeroportul acum”, a scris ea, exprimând indignarea pe care o simt mulți alți pasageri.
Pe 30 mai, când Aeroportul Internațional Chișinău a sărbătorit 30 de ani de la înființarea sa oficială, toți conducătorii responsabili de aerogară — inclusiv directorul Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari, administratorul interimar Sergiu Spoială și ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea — și-au exprimat cu mândrie aprecierile privind dezvoltarea pozitivă a instituției. Din birourile elegante, așezați confortabil în scaune, oficialii au elogiat atât activitatea desfășurată, cât și condițiile oferite de aeroport.
Le mulțumesc tuturor celor care au făcut și care fac parte din această poveste. La mulți ani, Aeroportul Internațional Chișinău urmează cea mai frumoasă destinație – viitorul.
Totuși, această poveste frumoasă a fost creată de concesionari, pornind de la un aeroport de stat lăsat în paragină. Pe atunci, aerogara din Chișinău se regăsea printre cele mai bune și primea premii pentru asta. Dar în curând nu va mai rămâne nimic din toate acestea.
Se pare că oficialii de la Aeroportul Internațional Chișinău preferă să rămână în confortul birourilor lor luxoase, ignorând complet starea degradantă în care se află aerogara. Cântăreața DARA a văzut cu ochii ei și a făcut publică realitatea dezastruoasă din zona Lounge, unde podeaua este acoperită cu fărâmituri și pete inacceptabile pentru un spațiu destinat pasagerilor. Mai mult, artista a evitat să arate și zonele comune, semnalând că acolo mizeria și neglijența sunt și mai mari.
DARA a lansat un apel către administrația Aeroportului Internațional Chișinău: „Faceți ceva, e rușinos cum arată Aeroportul acum!” Mesajul ei scoate la iveală o realitate pe care administrația pare să o ignore, fiind mai preocupată de imagine și discursuri oficiale decât de condițiile reale oferite călătorilor.
La fel, și influencerul Emilian Crețu și-a exprimat nemulțumirea față de închiderea restaurantelor și cafenelelor de la Aeroportul Internațional Chișinău. Într-o postare video pe rețelele de socializare, Crețu a criticat situația de la aerogară, afirmând, mai în glumă, mai în serios, că „vremurile bune încă nu au venit la aeroport”.
Precizăm că, la începutul lunii martie, compania „Aerofood”, care administra mai multe localuri din terminalul aeroportului, și-a sistat activitatea, motivând că Aeroportul ar fi refuzat o ofertă de 1 milion de euro pe an din partea Aerofood. Și compania Dufremol, care deținea magazinul duty-free, și-a încetat activitatea.
De atunci, localurile și noul magazin din Aeroportul Chișinău au devenit subiect de discuții aprinse pe rețelele de socializare după ce administrația aerogării a preluat controlul asupra spațiilor comerciale. Mai mulți internauți s-au declarat nemulțumiți în special de meniul sărac, format în mare parte din „plăcinte înghețate și încălzite”, ceai și cafea, oferite la prețuri exorbitante.
Discuțiile s-au intensificat după ce pe internet a fost publicat noul meniu al localurilor din aeroport, cu prețuri exagerat de mari. Și, în plus, în noul magazin, prețurile sunt mari, iar oferta – redusă.
Anterior, bloggerul Eugen Luchianiuc a postat pe canalul său o diagramă în care arată cine ar controla, potrivit lui, toate schemele din aerogară. El a susținut că „Aeroportul Internațional Chișinău pare să fi devenit o adevărată spălătorie de bani, condusă de persoane conectate la sistemul de stat, care controlează o bună parte din achiziții, își împart funcții între ei, iar principiile după care se ghidează sunt departe de profesionalism și meritocrație.” Autoritățile resping aceste acuzații.
Menționăm că Aeroportul a trecut în gestiunea statului în anul 2023. Până atunci, acesta a fost administrat de compania Avia Invest.





