Fostul premier, Vlad Filat, anunță că a fost spart și contul său de Telegram, de rând cu altele care aparțin unor demnitari și politicieni. Totodată, el menționează că, mai multe persoane vizate direct sau indirect de acele atacuri, și care au stat de vorbă cu el, iau spus că discuțiile făcute publice sunt adevărate. Declarațiile în acest sens au fost făcute la o emisiune de la postul de televiziune N4. Tot acolo, politicianul a mai spus că, deși a negat în repetate rânduri, Maia Sandu a fost parte a echipei PLDM, pe care a conduso.
Vlad Filat a spus că de două ori i-a fost spart canalul de Telegram.
VLAD FILAT, fost premier : „ Pe contul meu de Telegram s-a intrat. Categoric, această spargere a fost ilegală, dar că au intrat pe conturile de Telegram, la mine cel puțin este adevărat.”
Politicianul a mai afirmat că discuțiile care au loc pe acest canal de socializare nu pot fi scoase din context.
VLAD FILAT, fost premier : „Încercarea cu Deepfake, și asta e toată explicația, nu merge. Acolo sunt lucruri greu de scos din context. Cel puțin, față să faci de o anumită investigație – trebuia să fie. Din punctul meu de vedere, acolo sunt lucruri grave, dacă sunt adevărate. Eu am vorbit cu persoane care au fost vizate în acele conversații directe sau indirecte și cam toți au confirmat că sunt adevărate.”
Iar în contextul în care, ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a declarat în cadrul emisiunii în Profunzime de la PRO TV din 31 ianuarie că, deocamdată, nu a fost întrebat de procurori despre spargerile de pe Telegram , Vlad Flilat a spus că acest lucru nici nu se va întâmpla.
VLAD FILAT, fost premier : „Nici nu va fi întrebat, pentru că, atât timp cât procurorul general interimar este vizat și el în acel scandal. Nu mă voi pronunța asupra conținutului, sigur aceste lucruri se vor întâmpla. Doar că este din nou straniu, atunci când au fost făcute aruncări din acestea în spațiul public, interceptări, filmări și așa mai departe, nu doar în cazul meu, dar și în cazul altora, a fost ok, dar acum nu mai este ok. Pentru că nu este cunoscută sursa și tot așa mai departe, nici atunci nu s-a cunoscut sursa.”
Contactat de noi, procurorul general interimar, Ion Munteanu, care a a fost și el ținta hackerilor anonimi, nu ne-a răspuns la telefon pentru o reacție la cele declarate de Vlad Filat. Anterior, el a spus că tot ce apare public pe canalul său nu ar trebui să-l afecteze doar dacă nu au fost făcute retușări sau trucări, lucru despre care Filat tocmai spunea că este imposibil de realizat. La aceeași emisiune, fostul premier a fost întrebat și dacă Maia Sandu a deținut sau nu carnet de membru al Partidului Liberal Democrat din Moldova.
VLAD FILAT, fost premier : „ Ea, formal, nu a depus cerere în PLDM, dar de facto, a fost. Atunci când ieși în fața a o sută de mii de oameni și declari că aderi la echipa PLDM eu nu cred că o cerere scrisă la partid substituie sau înlocuiește o declarație făcută în fața PMAN.”
Se întâmplă în contextul în care în campania electorală pentru prezidențiale, dar și înainte de asta, Sandu a negat că a fost membru PLDM, formațiune care a înaintat-o la funcția de ministru al Educației.
MAIA SANDU, președinte : „Nu am fost membru PLDM și nu mă interesează ce aveți împotriva domnului Filat.”
Asta deși, cu doi ani mai devreme, în 2014, în cadrul unui eveniment organizat de PLDM, Maia Sandu a declarat, în fața mulțimii adunate în Piața Marii Adunări Naționale, că a ales să fie parte a formațiunii conduse de Vlad Filat.
MAIA SANDU, președinte: „Aleg și eu să devin membru al echipei PLDM, pentru a contribui la mișcarea înainte a țării.”
Amintim că mai multor oficiali de rang înalt din țara noastră le-ar fi fost sparte conturile de Telegram, iar pretinsele corespondenţe private au fost plasate în spațiul public de hackeri anonimi. Instituția prezidențială a confirmat că Telegram-ul președintelui Maia Sandu a fost spart, însă a infirmat veridicitatea informațiilor.
Și ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, a respins veridicitatea mesajelor publicate pe site-ul Moldova-leaks și le-a calificat drept falsuri. Iar procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a declarat, la o emisiune televizată, că pretinsele conversații de pe canalele de Telegram, publicate de persoane necunoscute, nu pot constitui o probă pentru ca Procuratura Anticorupție să se sesizeze, astfel că, procurorii nu vor citi zeci de mii de mesaje, pentru că nu poate fi verificată autenticitatea acestora.
Cât privește publicarea conversațiilor din canalul de Telegram a lui Sergiu Litvinenco, potrivit cărora, concursul pentru șefia Procuraturii Anticorupție ar fi fost trucat, Veronica Dragalin a declarat că procesul prin care a mers spre funcția de șef al Procuraturii Anticorupție a fost unul cu participarea a cinci persoane independente, inclusiv din alte țări, care au luat decizia finală, după ce ea a obținut cel mai mare punctaj.
Cu referire la scurgerile de pe Telegram, Dragalin a declarat că se abține să comenteze informațiile care au ajuns în spațiul public, printr-o încălcare gravă a vieții private. Totodată aceasta a subliniat că nu vede niciun motiv să demisioneze.





