Un bărbat de 45 de ani din Ocnița ar putea ajunge după gratii pentru următorii 20 de ani sau chiar pentru tot restul vieții, dacă va fi găsit vinovat într-un dosar de viol.
Potrivit Procuraturii Pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, acesta ar fi violat-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale, care i-a fost lăsată în grijă atunci când mama fetei a fost internată pentru a-i naște individului un copil.
Procurorii nu spun când anume s-a produs teroarea, care a durat aproape un an și jumătate pentru copilă. În iunie curent, bărbatul a fost trimis în arest preventiv, iar acum, dosarul său a ajuns pe masa judecătorilor. Potrivit PCCOCS, deși inculpatul nu a cooperat cu autoritățile, ansamblul de probe acumulate i-ar dovedi vinovăția.
Fetița abuzată a beneficiat de consiliere psihologică, iar acum se află într-un centru specializat.